Romgaz va finaliza in primul trimestru din 2022 tranzactia cu Exxon pentru preluarea zacamantului Neptun Deep - 18 noiembrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

omgaz va semna contractul cu Exxon pentru preluarea zăcământului de gaze din Marea Neagră Neptun Deep în perioada imediat următoare, după 9 decembrie, când va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor, urmând ca tranzacţia să fie finalizată în primul trimestru din 2022, a afirmat, miercuri, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, conform Agerpres. "La 26 octombrie conducerea executivă Romgaz a finalizat negocierile cu Exxon privind preluarea acţiunilor Exxon Romania Exploration and Producţion. Nu a fost semnat niciun contract la acel moment, pentru că tranzacţia se va semna după ce AGA va aproba finalizarea negocierilor", a spus Jude, în conferinţa Focus Energetic. Potrivit acestuia, Consiliul de Administraţie a avizat preluarea, iar AGA a fost convocată pentru 9 decembrie 2021, în vederea aprobării încheierii acestei tranzacţii. "Estimăm că finalizarea tranzacţiei dobândirea acţiunilor să aibă loc în primul trimestru 2022", a precizat oficialul Romgaz. El a arătat că proiectul de gaze este unul strategic pentru companie şi pentru România. "Este un proiect strategic, de care depinde sustenabilitatea viitoare a companiei, proiectele geologice sunt din ce în ce mai puţine şi cu mare risc, pe onshore, proiectul duce la creşterea portofoliului de resurse şi rezerve din valorificarea. Un astfel de proiect va aduce securitatea energetică", a arătat Jude. La începutul acestei luni, SNGN Romgaz a convoacat, pentru data de 9 decembrie, Adunările Generale Ordinară şi Extraordinară a acţionarilor pentru aprobarea tranzacţiei privind preluarea participaţiei ExxonMobil la proiectul Neptun, respectiv a contractării de împrumuturi de la una sau mai multe instituţii de credit, în valoare totală de 325 milioane euro, în vederea acoperirii unei părţi din preţul tranzacţiei de achiziţie, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti la vremea respectivă. Consiliul de Administraţie al companiei a avizat recent achiziţia tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep, şi încheierea contractului de vânzare - cumpărare, preţul de achiziţie stabilit fiind de 1,060 miliarde dolari şi putând fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari.