Rompetrol: Ne vom apara dreptul de a delista (RRC) - 06 august 2010
"Acum 5 zile am primit un refuz din partea CNVM in ceea ce priveste delistarea Rompetrol Rafinare .Ne vom apara dreptul de a face aceasta delistare si vom utiliza toate masurile legale. Intelegem problemele prin care trece statul, dar negocierile continua. Noi trebuie sa investim bani ca sa aducem compania pe profit. La sfarsit, si noi si guvernul vom avea de castigat", a declarat joi Saduokhas Meraliyev, CEO-ul grupului Rompetrol. Statul ar avea mai multe optiuni sa-si valorifice actiunile pe care le-ar obtine din conversia obligatiunilor Rompetrol Rafinare - Petromidia (RRC) daca aceasta ramane listata pe Bursa, dar este greu de crezut ca isi va putea recupera toti banii pe care ar trebui sa-i incaseze de la kazahi prin vanzarea actiunilor, sustin brokerii. Rompetrol Rafinare, compania care detine rafinaria Petromidia, are de platit statului in septembrie 571 mil. euro, reprezentand contravaloarea obligatiunilor emise in 2003, care ajung la scadenta. Actionarul majoritar al companiei, grupul kazah KazMunaiGaz, a informat deja Ministerul Finantelor ca nu va plati decat circa 100 mil. euro, iar pentru restul sumei, de circa 471 mil. euro, ar urma sa-si exercite optiunea de a converti obligatiunile in actiuni. In acest caz, statul ar primi circa 18,17 miliarde de actiuni RRC (conform formulei de conversie a obligatiunilor in actiuni, pretul de conversie este de circa 0,11 lei/actiune), pe care si le-ar putea vinde cu circa 320 mil. euro, luand in calcul pretul de 0,0751 lei/actiune oferit de kazahi in oferta de preluare derulata la inceputul anului la RRC. Pe Bursa, pretul actiunilor RRC este in prezent de 0,066 lei/actiune, iar interesul este foarte scazut, dupa ce majoritatea actionarilor minoritari s-au retras din companie, in urma ofertei publice de preluare. Statul ar pierde in aceste conditii circa 150 mil. euro din suma totala de 571 mil. euro pe care o avea de recuperat.