Rulajul (BVB) a ramas redus in ultima zi a ofertei Romgaz (SNG); transa de retail a fost mult suprasubscrisa - 01 noiembrie 2013
Bursa a crescut cu 0,46%, pe un rulaj de 20 milioane lei, in ultima zi a ofertei pentru vanzarea a 15% din actiunile Romgaz, unde investitorii de retail au plasat ordine de 4,151 miliarde lei (937,1 milioane euro), suprasubscriind transa alocata de aproape 15 ori. Atentia majoritatii investitorilor a fost indreptata spre subscrierile din transa de retail a ofertei Romgaz, unde au fost plasate numeroase ordine de subscriere, unele dintre ele cu valori de zeci de milioane de euro.Investitorii de retail au alocat in total 4,151 miliarde lei (937,1 milioane euro) pentru subscrierile in aceasta transa, iar volumul de actiuni subscrise este de 2,2 ori mai mare decat tot pachetul de 15% din actiunile Romgaz scos la vanzare de stat.Pana la inchiderea sedintei de joi, in sistemul Bursei au fost inregistrate 11.591 de ordine pe transa de retail. Un numar de 10.502 de ordine erau pentru pachete de pana la 10.000 de actiuni (977,7 milioane lei - 220,7 milioane euro), care beneficiaza de discount, iar 1.089 erau pentru pachete de peste 10.000 de actiuni (3,173 miliarde lei - 716,4 milioane euro).Investitorii au putut depune ordine de subscriere pana joi, la ora 13:00, acestea urmand sa fie introduse de brokeri in sistemul bursei pana cel tarziu la ora 23:30. Dupa acest moment urmeaza alocarea actiunilor si a certificatelor de depozit (GRD).Daca situatia subscrierilor nu se va schimba prea mult, iar statul nu va majora transa investitorilor de retail, fiecare investitor ar urma sa primeasca doar 15% din actiunile pentru care a plasat ordin de subscriere."Ne aflam acum intr-un moment de importanta strategica pentru aceasta tranzactie. Pozitia noastra a fost intotdeauna ca nu ar trebui sa urmam opinii superficiale sau sa ne incadram in stereotipuri, conform carora investitorii institutionali si-ar dori sa ia doar ceritificate globale Romgaz, tranzactionabile in afara Romaniei (...) Stim ca lumea investitiilor globale este diversificata. Ne este cunoscut faptul ca, in aceasta etapa decisiva pentru tranzactie, un numar semnificativ de investitori de renume sunt interesati sa participe si sa cumpere actiuni Romgaz. O piata de capital eficienta si sanatoasa are nevoie de concentrarea lichiditatii. Investitorii locali, atat cei individuali, cat si cei institutionali au nevoie de contrapartile lor internationale. Au nevoie de ei aici, in Bucuresti, la Bursa de Valori Bucuresti. Calitatea mecanismului de formare a pretului depinde in mare parte de prezenta lor. In plus, investitorii internationali au nevoie de prezenta investitorilor locali. Este de o importanta cruciala pentru fiecare dintre aceste grupuri de investitori in parte si pentru toti la un loc", a declarat, intr-un comunicat, directorul general al Bursei de la Bucuresti, Ludwik Sobolewski.Intensitatea subscrierilor in oferta Romgaz a atins un nivel foarte ridicat joi, in special in cazul ordinelor plasate pe transa investitorilor de retail pentru mai mult de 10.000 de actiuni. La inchiderea pietei principale, in sistemul bursei erau inregistrate 1.089 de ordine pentru subscrieri de peste 10.000 de titluri, fata de 463 miercuri la ora 16:45, iar volumul de actiuni subscrise este de 5,2 ori mai mare decat cel de miercuri de la ora mentionata.Un numar de 21 de ordine au valori cuprinse intre 32 milioane lei (7,2 milioane euro) si aproape 196 milioane lei (44,2 milioane euro). Dintre acestea, sase ordine trec de 100 milioane lei (22,5 milioane euro), cele mai mari trei ordine fiind de 166,7 milioane lei (37,6 milioane euro), 168,3 milioane lei (38 milioane euro) si, respectiv, de 195,9 milioane lei (44,2 milioane euro).Majoritatea actiunilor de la BVB au inregistrat fluctuatii reduse si joi, in cadrul unor transferuri cu volume mici."Intrucat investitorii au fost atenti in aceste zile spre oferta Romgaz, celelalte actiuni nu prea au mai contat, ceea ce se vede si din volumele mici tranzactionate pana acum. Ordinele afisate pana acum in piata (in oferta Romgaz - n.r.) pot avea in spatele lor bani depusi de investitori, dar si sume garantate prin scrisori bancare. Dupa oferta, probabil, ca banii adusi de investori vor ramane in piata, sumele aferente garantarii nefiind eligibile pentru tranzactii obisnuite. Ramane de vazut cat din suma totala a subscrierilor reprezinta banii cash", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operatiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in crestere cu 0,5%, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,3%.Actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI cu 0,28% peste nivelul de miercuri.In acelasi timp, indicele extins BET-XT a crescut cu 0,47%, iar indicele extins BET-BK a incheiat sedinta in stagnare.Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea (FP). Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 19,8 milioane lei (4,4 milioane euro), cu 51% peste rulajul zilei precedente, de 13,1 milioane lei (2,9 milioane euro). Aproape doua treimi din lichiditatea de joi a fost asigurata de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea (FP) (8,1 milioane lei) si OMV Petrom (SNP) (4,2 milioane lei).Exceptand oferta Romgaz, un alt motiv pentru lichiditatea redusa din ultima perioada este reprezentat si de operatiunea prin care Fondul Proprietatea vrea sa rascumpere 4,35% din propriile actiuni. Investitorii au plasat pana joi 844 de ordine prin care au fost puse in vanzare 2,63 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisa de 4,38 ori. Fondul Proprietatea vrea sa rascumpere 600 milioane de actiuni, pentru care este dispus sa plateasca 600 milioane lei (135,4 milioane euro).Titlurile vor fi cumparate la pretul de 1 leu/actiune, cu 21% peste cotatia la care actiunile FP au incheiat sedinta de joi, de 0,79 lei.Actiunile Bancii Transilvania (TLV) si Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au scazut cu 0,56%, respectiv cu 5,11%.Titlurile Carpatica au fost pe scadere cu aproximativ 2,5% pana in ultima ora de tranzactionare, pe rulaje foarte reduse. In ultimele 15 minute ale sedintei au fost transferate volume mai mari de actiuni la un pret cu aproximativ 5% sub cel de miercuri."Pretul actiunilor Bancii Transilvania si Bancii Carpatica au scazut ca urmare a afisarii unor rezultate sub asteptarile investitorilor", a mai spus brokerul de la Estinvest.Cele doua institutii de credit au prezentat joi dimineata rezultatele financiare inregistrate in primele noua luni.Banca Transilvania a inregistrat in primele noua luni un profit net de 240,2 milioane lei (54,4 milioane euro), cu 9,5% mai mic decat in perioada similara a anului trecut, iar activele totale au crescut cu 2,4% fata de finalul anului trecut, la 30,28 miliarde lei.In acelasi timp, Banca Carpatica a anuntat ca activele au scazut cu 21% fata de finele anului trecut, la 3,72 miliarde lei (843 milioane euro), iar profitul net a urcat cu 61% comparativ cu perioada similara din 2012, la 19 milioane lei (4,31 milioane euro).Tranzactiile realizate joi cu actiunile Bancii Transilvania au insumat 2,1 milioane lei (din care doua deal-uri de 1,4 milioane lei), iar titlurile Bancii Carpatica au consemnat un rulaj de 185.000 de lei.Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat miercuri actiuni de aproape 1,9 milioane lei, fata de 738.000 lei in sedinta precedenta.