Rulajul bursei a scazut ieri cu 43%, la 5,2 milioane de euro - 20 iulie 2011
Bursa de Valori Bucuresti a inregistrat o crestere timida in sedinta de ieri, de 0,25%, urmand linia burselor vest-europene, intr-o piata cu lichiditate redusa, dominata din nou de Fondul Proprietatea. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni s-a ridicat la 22,2 milioane de lei (5,2 milioane de euro), cu 43% mai redusa decat rulajul sedintei precedente, de 38,9 milioane de lei (9,1 milioane de euro). Din aceasta suma, 64% a reprezentat rulajul FP, care a avut tranzactii de 14,2 milioane de lei. Cel mai recent transfer cu actiunile Fondului a fost realizat la 0,5125 lei, cu 0,2% peste nivelul de luni. Indicele BET, al celor mai lichide 10 actiuni, a incheiat ziua in scadere cu 0,31%, fiind influentat de corectiile de peste 1% inregistrate de titlurile BRD si Banca Transilvania. Pe de alta parte, indicele BET-NG, care sintetizeaza evolutia titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,92%. Actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea au ridicat indicele BET-FI cu numai 0,29%. Corectiile inregistrate de actiunile celor doua banci au influentat si linia indicelui extins al Bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP. La inchidere, indicele era in scadere cu doar 0,13%. La finalul sedintei doar actiunile emise de 11 companii din cele 78 de societati listate pe principalele patru categorii ale BVB aveau rulaje mai mari de 100.000 de lei. Pe piata Rasdaq operatiunile au insumat 2,4 mil. lei, valoare de aproape 8 ori mai redusa decat rulajul de luni, de 18,9 mil. lei. Actiunile Electromagnetica au fost cele mai lichide, cu operatiuni de 1,2 mil. lei, iar pretul a crescut cu 4,23%, la 0,37 lei. Titlurile Argus Constanta au urcat din nou cu 25%, ajungand la 4,375 lei, insa rulajul a fost vizibil mai redus decat in precedentele trei sedinte, de doar 753.000 de lei. In cele trei sesiuni anterioare zilei de ieri, omul de afaceri Catalin Chelu a cumparat 24,6% din actiunile producatorului de ulei, ridicand pretul pe Bursa cu 68%. Pe de alta parte, SIF Oltenia, al doilea actionar semnificativ al Argus, a intrat la cumparare, majorandu-si participatia cu 4,7 puncte, la 31,9%.