Rusia si-a diminuat drastic rezerva internationala in incercarea de aparare a rublei - 09 ianuarie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Rezerva valutara a Federatiei Ruse a coborat intr-un an la 388 mld. dolari, fata de 511 mld. dolari26 mld. dolari au fost consumate numai in doua saptamani din decembrie 2014 in incercarea de a impiedica deprecierea rubleiAnalistii internationali apreciaza ca nivelul critic este de 330 mld. dolariRezervele internationale ale Rusiei au coborat la acest inceput de an la cel mai scazut nivel de la caderea bancii americane de investitii Lehman Brothers incoace, avertizeaza publicatia britanica The Daily Telegraph. Din 2008 si pana anul trecut, Federatia Rusa a acumulat constant resurse, rezerva valutara atingand un nivel de 511 miliarde dolari. Momentele grele prin care a trecut tara in 2014 au impus utilizarea unei parti a acestor resurse care au consemnat un declin de 24%, pana la un nivel de 388 miliarde dolari, apropiindu-se semnificativ de un reper de 330 miliarde dolari pe care Institutul International al Finantelor (IIF) il considera critic avand in vedere obligatiile companiilor rusesti si fuga capitalurilor straine devenita cronica. Interventii costisitoare pe piata valutara Procesul de diminuare a rezervei internationale a Rusiei s-a accelerat catre finalul anului, numai in cele doua saptamani care s-au incheiat in data de 26 decembrie 2014, banca centrala din aceasta tara cheltuind 26 miliarde dolari pentru apararea rublei. Interventiile au ajutat la intarirea monedei nationale de la un minim istoric in zona de 80 de ruble pentru un dolar catre reperul de 52 ruble pentru un dolar, calmand cea mai mare turbulenta valutara care a afectat o moneda majora in ultimele cateva zeci de ani.In primele zile din 2015, insa, perechea valutara respectiva s-a reintors catre nivelul de 64 ruble pentru un dolar, conform datelor furnizate de investing.com si preluate de Telegraph. Interventia pe curs a stabilizat rata de schimb la sfarsitul lui decembrie dupa prabusirea spectaculoasa care ameninta sa scape de sub control, insa momentul de respiro s-a dovedit de scurta durata, comenteaza Ambrose Evans-Pritchard, editorialistul publicatiei londoneze. Probleme mari pentru Rusia daca petrolul coboara la 45 dolari pe baril Problemele Rusiei ar urma sa se adanceasca daca pretul international al petrolului ar urma sa coboare catre nivelul de 45 dolari pe baril, avertizeaza Mihail Liluasvili de la Oxford Economics. El spune ca in aceste conditii banca centrala de la Moscova ar avea dificultati sa previna o cadere pe mai departe a rublei si o inflatie de 20%. La acest inceput de an, cotatia titeiului de tip West Texas coborase sub reperul de 50 dolari pe baril, ieri cotatia revenindu-si peste acest nivel. Tara intra in noua criza cu o indatorare dubla fata de cea din 2008 In scenariul de urgenta al autoritatii de politica monetara a Rusiei, chiar si daca petrolul s-ar stabiliza la un pret de 60 dolari pe baril, PIB-ul tarii ar urma sa se contracte cu 4,7%.Tatiana Cembarova, analist la banca franceza BNP Paribas, apreciaza ca situatia Federatiei Ruse este inca si mai grava decat cea din anul 2008, cand statul a cheltuit 170 miliarde dolari pentru salvarea bancilor. Acum rezervele nu mai acopera datoria externa, iar tara intra in noua criza cu o indatorare dubla fata de cea de acum sase ani, argumenteaza aceasta. Datorii totale de 654 mld. dolari Cea mai mare parte a stalpilor de sustinere a economiei rusesti sunt campionii sai din domeniul energetic. Aceste companii sunt indatorate in cea mai mare parte in valuta si vor avea nevoie de dolari pentru a-si plati creditele. Obligatiile respective de plata cad tot in sarcina statului rus de vreme ce acestea nu pot fi lasate sa dea faliment, explica Evans-Pritchard. Incluzand imprumuturile corporatiilor si datoria publica, stocul de credit al Rusiei se ridica la 654 miliarde dolari.Reprezentantii companiilor exportatoare de hidrocarburi sunt insa optimisti. Igor Secin, presedintele gigantului Rosneft care a solicitat un ajutor de stat de 46 miliarde dolari pentru acoperirea creditelor scadente si a investitiilor necesare, se asteapta la o revenire a cotatiei petrolului in anul 2015. Pretul titeiului ar urma sa fluctueze intre 70 si 75 dolari pe baril pe parcursul anului. La Moscova, cea mai ieftina Bursa din lume Costurile de contractare a creditelor s-au dublat in ruble, iar daca marile companii petroliere exportatoare dispun de dolari, in schimb developerii imobiliari si companiile domestice nu dispun de asemenea "tampoane". Acesta este contextul in care indicele principal al Bursei de la Moscova se regaseste la niveluri cu 62% inferioare celor ultimului maxim relativ din anul 2011. Prin multiplii actiunilor, aceasta este cea mai ieftina piata de equities din lume, spune Kinsmill Bond, chief strategist la Sberbank, cea mai mare banca a Rusiei. Investitorii tranzactioneaza cu o frica ce ii face sa ignore adancimea strategica a tarii, explica acesta. Oamenii vand nediscriminat. Odata ce pretul petrolului se stabilizeaza va fi un moment perfect pentru cumpararea de actiuni locale, afirma Bond, care aminteste ca cei care au cumparat pe varful crizei din 2008-2009 actiuni rusesti au obtinut randamente de pana la 1.000%.