S&P a afirmat ratingurile (TGN), cu perspectiva stabila, pentru "pozitia sa puternica de monopol" - 06 mai 2011
Standard & Poor's (S&P) a afirmat joi ratingurile Transgaz (TGN) la "BB+" pentru creditele in valuta pe termen lung si "BBB-" pentru datoriile in moneda locala pe termen lung, cu perspectiva stabila, anticipand ca societatea va mentine o situatie financiara robusta. "Ne bazam asteptarile pe presupunerea ca totalul dividendelor platite de Transgaz va reveni incepand din acest an la 50% din profit, dupa ce Guvernul a impus o crestere temporara a dividendelor platite de companiile de stat la 90% din profit in cadrul strategiei nationale de consolidare fiscala. Am inteles ca Transgaz a cerut sa fie exceptata de la distributia exceptionala a dividendelor aferente profitului pe 2010, iar rezultatul acestei solicitari ar trebui sa apara in urmatoarele saptamani. Daca exceptia va fi acordata, anticipam o crestere a investitiilor Transgaz in 2011", se spune intr-un comunicat transmis joi de S&P. Scenariul de baza al S&P pentru Transgaz nu ia in considerare potentialul impact financiar al participarii companiei la proiectul Nabucco, deoarece agentia a remarcat o stare de incertitudine perpetua in privinta surselor de alimentare a conductei cu gaze, costurilor proiectului si structurii finale de finantare, inclusiv natura si anvergura contributiei statului roman. Ratingul Transgaz reflecta pozitia puternica de monopol a companiei, fluxurile de numerar relativ predictibile si situatia robusta de credit, se mai spune in comunicat. Principalele riscuri sunt asociate resetarii la fiecare cinci ani a situatiei de reglementare, urmatoarea etapa a ciclului urmand sa inceapa la jumatatea anului viitor, dar si bazei invechite de active. Perspectiva stabila indica increderea S&P ca Transgaz se va concentra in continuare pe activitatea de transportare a gazelor naturale si ca va respecta programul minim de investitii, mentinand in acelasi timp o performanta operationala adecvata, un leverage financiar scazut si masuri solide de protectie a fluxului de numerar. De asemenea, scenariul ia in considerare perspectiva stabila atribuita ratingului Romaniei.