SIF-urile ar putea primi unda verde sa se cumpere intre ele - 27 noiembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Societatile de investitii financiare, celebrele SIF-uri care au aparut la inceputul anilor ‘90, cand au preluat 30% din economia nationala, au cerut Autoritatii de Supraveghere Financiara sa elimine restrictiile care le impiedica sa-si cumpere una alteia actiunile, iar o decizie in acest sens ar putea fi luata in curand, potrivit unor surse din piata familiare cu aceste discutii. Conform regulamentelor in vigoare, SIF-urile nu au voie sa-si cumpere actiunile intre ele, desi toate celelalte fonduri de investitii locale pot sa investeasca in alte fonduri similare. De asemenea, SIF-urile pot cumpara actiuni la Fondul Proprietatea (FP). Pe termen scurt, asta ar insemna cresterea cererii pentru titlurile SIF-urilor, deoarece achizitiile incrucisate de actiuni ar echivala cu programe de rascumparare si ar sustine cotatiile acestora pe bursa. In ultima luna, SIF-urile au inregistrat cresteri de peste 10%. Totusi, unii investitori sustin ca daca SIF-urile ar putea sa-si cumpere actiunile intre ele, atunci sefii SIF-urilor s-ar putea acoperi intre ei si ar putea respinge mai usor orice tentativa a altor investitori de a prelua conducerea. Ei sunt de parere ca aceasta restrictie nu ar trebui eliminata inainte ca pragul de detinere de 5% sa fie eliminat, astfel incat toti investitorii sa porneasca cu sanse egale in competitia pentru preluarea finala a SIF-urilor. Miza la SIF-uri sunt active de 6,5 miliarde de lei (1,46 mld. euro). Tema privind eliminarea pragului de detinere a fost readusa in discutie in acest an chiar de catre vicepresedintele ASF, Mircea Ursache, care a declarat ca este pentru eliminarea oricaror bariere aplicate investitorilor. Totusi, pentru eliminarea pragului este necesara modificarea legii in Parlament, care este un proces de durata.