SIF-urile tin "cash" de 210 milioane de lei in depozite si conturi curente la banci - 18 august 2014

De la TradeVille.ro wiki

Cele cinci SIF-uri au plasamente in depozite bancare si conturi curente in valoare cumulata de 209 milioane de lei la finalul lunii iulie, cu 100 milioane de lei sub nivelul de la inceputul anului. Banat-Crisana este cea mai „lichida“ dintre SIF-uri, cu 60,7 milioane de lei plasate in depozite bancare. Ponderea lichiditatilor in activele nete cumulate de 6,7 miliarde de lei ale celor cinci SIF-uri este de 3,1%. Sumele plasate de SIF-uri in depozite au un grad ridicat de lichiditate si le permit sa reactioneze rapid la eventuale oportunitati aparute pe bursa, fara a fi nevoite sa vanda un activ din portofoliu pentru a cumpara un activ nou. SIF Banat-Crisana (SIF1) nu a distribuit dividende catre actionari, ci a capitalizat profitul de anul trecut. Fata de inceputul anului, suma plasata in depozitele bancare s-a diminuat cu 28 milioane de lei, scadere cauzata de folosirea lichiditatilor pentru investitii. Dupa primele sapte luni din an, SIF1 a raportat un profit de 148 milioane de lei. Activele SIF 1 au stagnat la 1,59 miliarde de lei in primele sapte luni. SIF Muntenia (SIF4) a derulat in aprilie o oferta de preluare la producatorul de medicamente Biofarm in urma careia a cumparat de la investitorii de pe bursa 205,2 milioane de actiuni Biofarm in valoare de 62,5 milioane de lei. De asemenea, tot in aprilie, SIF 4 a cumparat un pachet de 4,07% din actiunile Bancii Transilvania (TLV) de la Bank of Cyprus, platind 150,3 milioane de lei (33,69 milioane de euro). SIF 4 a mai cumparat si actiuni la SIF Moldova in primele patru luni ale anului. Astfel ca desi dupa primele patru luni din an SIF Muntenia avea doar cateva sute de mii de lei plasate in depozite bancare, societatea si-a crescut pana la 53,5 milioane de lei plasamentele in conturi curente gratie vanzarilor de active din portofoliu facute in intervalul aprilie-iulie. Gratie vanzarilor de active din portofoliu (actiuni bancare), SIF4 a ajuns sa raporteze la finalul lunii iulie cel mai mare profit din randul SIF-urilor, de 208 milioane de lei. Activele SIF 4 au scazut cu 40 mil.lei in primele sapte luni pana la 1,028 miliarde de lei. SIF Moldova (SIF2) are 47,2 mil. lei plasate in depozite bancare, in conditiile in care societatea a facut si investitii pe bursa si a distribuit si dividende catre actionari in valoare de 34 mil. lei (37% din profitul net de anul trecut). Dupa primele sapte luni din an, societatea are un profit de 190 milioane de lei. Activele SIF 2 au crescut cu 7% in primele sapte luni pana la 1,36 mld. lei la finalul lunii iulie. SIF Oltenia (SIF5) avea depozite bancare de 28,8 milioane de lei la finalul lunii iulie, in scadere cu 10 milioane de lei fata de inceputul anului. Profitul societatii era de 60 milioane de lei, la active de 1,66 miliarde de lei. Plasamentele in depozite bancare ale SIF Transilvania (SIF3) erau de 19 milioane de lei la 31 iulie. Profitul societatii dupa primele sapte luni este de 8,9 milioane de lei, in conditiile in care activele SIF3 au stagnat in acest an la 1,075 miliarde de lei. Pe bursa, actiunile a patru dintre SIF-uri au raportat scaderi. Doar SIF Moldova este pe plus de la inceputul anului, cu o crestere de circa 1%. Actiunile SIF Transilvania s-au corectat cu circa 10%, iar actiunile SIF Oltenia s-au ajustat negativ cu 9%.