SIF-urile urca cu 2% in deschiderea sedintei pe o piata in scadere. Investitorii vor afla astazi daca se majoreaza pragul de detinere - 22 noiembrie 2011
Actiunile celor cinci SIF-uri inregistrau cresteri de pana la 3% in debutul sedintei de astazi in asteptarea votului din Parlament privind majorarea pragului de detinere, acestea inregistrand si printre cele mai mari rulaje de pe piata. In topul tranzactiilor se aflau titlurile SIF Transilvania (SIF3) in crestere cu 1,4% pe un volum de 500.000 de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea (FP), care pierdeau 0,1% pe o lichiditate scazuta, de 280.000 de lei. Cel mai mare avans era inregistrat de titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) care adaugau 3,2%. Actiunile OMV Petrom (SNP) se depreciau pentru a doua sedinta la rand, cu 1,5%, iar titlurile Azomures Targu-Mures (AZO) erau pe minus cu 0,8%. Pe plan extern principalele burse europene coborau la aceeasi ora cu 0,7% pana la 1,2%.