SIF Moldova cere Bancii Transilvania rascumpararea unui pachet de actiuni - 10 aprilie 2012
SIF Moldova (SIF2) a cerut introducerea pe ordinea de zi a adunarii actionarilor Bancii Transilvania (TLV) a unui punct privind rascumpararea unui pachet de 0,84 la suta din actiunile institutiei de credit.
SIF Moldova este unul din principalii actionari ai Bancii Transilvania, controland cinci procente din titlurile sale.
In cazul in care propunerea va fi acceptata in cadrul adunarii generale, ce urmeaza a avea loc pe 27 aprilie, Banca Transilvania va rascumpara propriile titluri la preturi cuprinse intre 1 si 2 lei per titlu. Astfel, la pretul minim, pachetul ar valora 15 milioane de lei, iar, la cel maxim, 30 de milioane de lei.
Procesul de rascumparare ar trebui sa aiba loc intr-o perioada de 18 luni dupa publicarea deciziei in Monitorul Oficial.
De asemenea, in cadrul adunarii generale, actionarii bancii vor discuta si majorarea capitalului social cu 129,3 milioane de lei, pana la 1,903 miliarde de lei, si o emisiune de obligatiuni convertibile, in valoare de 30 de milioane de euro.