SIF Muntenia a batut palma cu Erste pentru actiunile BCR - 14 octombrie 2011
SIF Muntenia (BVB: SIF4) a vandut catre Erste Bank o parte dintre actiunile pe care le avea la BCR.
Societatea romaneasca de Investitii Financiare va primi pentru 3,77% din BCR suma de 16,3 milioane de euro cash (in lei), precum si 2,5 milioane actiuni Erste, care valoreaza pe piata 43 milioane euro.
Prin aceasta tranzactie, Erste Bank isi creste participatia in BCR de la 69,41% la 73,18%. De asemenea, Sif Muntenia renunta la solicitarea ca BCR sa fie listata, precum si la dreptul de a cere dividende care ar fi reprezentat circa 40% din profitul bancii.
Suma este cu 3 milioane de euro mai mare decat ceea ce se negociase initial.
SIF Muntenia a inregistrat in luna septembrie o pierdere de 10,7 milioane lei. Astfel, profitul pentru primele noua luni ale anului a ajuns la 13,2 milioane lei, aproape de doua ori mai mic decat in perioada similara a anului trecut.