SIF Oltenia, singurul care face AGA in vederea listarii BCR - 17 august 2011

De la TradeVille.ro wiki

SIF Oltenia (SIF5) este singura societatea de investitii financiare care a convocat o Adunare Generala a actionarilor, in vederea obtinerii permisiunii de a cere listarea pe bursa a Bancii Comerciale Romane.

Recent, un grup de fonduri de investitii a cerut SIF-urilor sa organizeze adunari generale cu acest scop, desi oficialii Erste, actionarul majoritar al BCR, s-au opus vehement unei posibile listari, considerand ca ar dauna imaginii grupului, deja listat pe Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul EBS.

In cadrul Adunarii Generale, actionarii vor trebui sa voteze si asupra altor modalitati de lichidizare a plasamentului detinut de SIF Oltenia in cadrul BCR: vanzarea partiala a actiunilor BCR catre grupul Erste sau participarea SIF Oltenia cu aport in natura constituit de actiuni BCR la majorarea capitalului social al Erste. De asemenea, se va lua in considerare un schimb de actiuni BCR contra actiuni Erste.

Erste Bank s-a angajat sa listeze BCR la Bursa de Valori Bucuresti, prin contractul de privatizare, termenul limita urmand a expira in trei luni. Erste controleaza 69,4 la suta din BCR, in timp ce societatile de investitii financiare detin, impreuna, 30,11 procente.