Sa-i credem pe cei care ne zic sa dam banii pe SIF-uri? - 13 octombrie 2010
Analistii Raiffeisen Capital & Investment par a fi jurat dragoste eterna titlurilor SIF. Daca in anii 2006-2007 recomandau achizitionarea acestor actiuni la preturi in jurul valorii de un euro, acum invita din nou investitorii la cumparare. Toate cele cinci actiuni SIF de la cota BVB au primit "buy" din partea RCI, preturile-tinta fiind fixate cu minim 37% peste cotatia de piata. Raportul Raiffeisen a fost dat publicitatii intr-un moment in care, in lipsa volumelor, pragul de rezistenta de la 24.000 pe BET-FI, indicele care masoara evolutia acestor titluri, nu poate fi trecut. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au cel mai mare potential de crestere, in opinia analistilor RCI, care au stabilit un pret-tinta de 2,04 lei, de peste doua ori mai mare decat cea mai recenta cotatie de la bursa, de 0,645 lei, potrivit unui raport de analiza al companiei de brokeraj citat de Mediafax. Pe urmatoarele doua locuri in functie de potentialul de crestere sunt titlurile SIF Transilvania (SIF3) si SIF Banat-Crisana (SIF1). Astfel, pentru a atinge pretul-tinta, de 1,02 lei, actiunile SIF Transilvania trebuie sa avanseze cu 75,8%. Totodata, titlurile SIF1 ar putea creste cu 67,5%, pentru a ajunge la cotatia estimata, de 1,91 lei. Analistii Raiffeisen au stabilit preturi-tinta de 1,83 lei si, respectiv, 2,04 lei, pentru actiunile SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5). Astfel, titlurile SIF2 au un potential de crestere de 52,5%, iar titlurile SIF5 ar mai urma sa avanseze cu 36,9%. Povestea cu BCR este reluata In anii 2005-2006 aprecierea furibunda a cotatiilor SIF s-a realizat si in baza participatiei SIF-urilor la BCR. Asteptarea bancii la cota BVB pentru 2009 ar fi urmat sa urce valoarea de piata a titlurilor financiare. In locul asteptarilor optimiste, investitorii au avut insa parte pentru 2008 de... criza financiara. Ieri, analistii Raiffeisen au reluat aceasta poveste, luand in calcul patru scenarii in ceea ce priveste impactul evaluarii BCR in portofoliile SIF-urilor. Primul scenariu si cel optimist pleaca de la raportul de schimb al actiunilor BCR cu cele emise de Erste, propus in 2006 angajatilor bancii din Romania. Atunci, raportul de schimb era 6 actiuni BCR pentru un titlu Erste. In aceasta situatie, analistii RCI au abordat o rata mai conservatoare, de 7,2 actiuni pentru un titlu Erste. Astfel, bazat pe ultimul pret al actiunilor Erste din data de vineri, de 31,3 euro (113,6 lei), ar rezulta o cotatie de 18,55 lei (4,35 euro) pentru o actiune BCR. Pentru al doilea scenariu, analistii au luat in calcul multiplii la care sunt tranzactionate actiunile unor banci din regiune asemanatoare cu BCR si estimarile privind profitul pana in 2012. Pentru acest an, analistii Raiffeisen cred ca BCR va inregistra un profit net, conform standardelor internationale de raportare financiara (IFRS), de 880 mil. lei, apropiat de cel din 2009, insa estimeaza ca profitul va creste din 2011 ca urmare a scaderii costurilor cu provizioanele. Astfel, in 2011 BCR ar urma sa obtina un castig net de 1,189 mld. lei, iar in 2012 profitul va ajunge la 1,426 mld. lei. "Dupa ce nu au acordat dividende pentru un an, ne asteptam ca BCR sa revina din 2010 la politica de acordare de dividende in valoare de 40% din profitul net. Capitalurile proprii ar urma sa ajunga la finalul anului 2010 la 7,455 miliarde lei si la sfarsitul anului 2011 la 8,291 miliarde lei, in timp ce pentru 2012 proiectia noastra este de 9,361 miliarde lei Astfel, am stabilit un pret de 14,54 lei pentru actiunile BCR", se spune in raportul de analiza. Al treilea scenariu este bazat pe cea mai recenta oferta pe care Erste a facut-o angajatilor BCR, in care pretul unei actiuni a bancii locale a fost de 14,03 lei (3,28 euro). Cel mai pesimist scenariu luat in calcul de analisti este cel pe baza actualizarii fluxului de dividende, iar pretul care rezulta este de 9,05 lei. Parametrii tehnici ne spun altceva Oricat de optimiste ar fi estimarile RCI, analiza tehnica ne spune sa mai asteptam pana la stabilirea unei directii clare. Indicele BET-FI se afla prins deocamdata intr-o "capcana" delimitata de rezistenta de 24.000 de puncte si o linie de trend ascendent intermediara, trasata prin minimele ultimelor patru luni. Chiar daca media mobila exponentiala de 21 de zile (EMA21) a trecut peste cea de 55 de zile (EMA55) dand semnal "bullish", momentan unghiul de separare dintre acestea pare a se micsora, ceea ce denota slabiciune. Iesirea indicatorului Stochastic intr-o conformatie rapida (8,3,5) din oversold, dupa testarea rezistentei, pare a da mai degraba semnal de vanzare. In sedinta de ieri, indicatorul Parabolic SAR s-a mutat, de asemenea, deasupra pretului, ceea ce ne spune inca o data: nu e graba la cumparare! Prin urmare, mai asteptam. Nu credem ca exista pericolul ca Raiffeisen si clientii lor sa se repeada sa le cumpere pe toate...