Sabotaj in toata regula, OPRIT in instanta: (OIL) a ramas fara administratori - 15 decembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Problemele Oil Terminal par a nu se mai termina, iar războiul declanşat în ultimul timp de către acţionarii minoritari din off-shore-uri împotriva companiei de stat constănţene seamănă din ce în ce mai mult cu un adevărat sabotaj. Marţi, 13 decembrie însă, Oil Terminal a primit o veste oarecum bună: instanţa a suspendat hotărârea AGA din octombrie prin care a fost instaurat noul Consiliul de Administraţie. Până la soluţionarea procesului, compania va fi condusă de foştii administratori, ceea ce impune o stare de provizorat, iar totodată pune „frână” intenţiilor de tragere pe „linie moartă” a actualului director general. „Societatea Oil Terminal SA informează acţionarii cu privire la faptul că prin sentinţa civilă nr. 2434/13.12.2016 Tribunalul Constanţa a suspendat executarea hotărârii AGOA Oil Terminal SA nr. 7/10.10.2016 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. 7167/118/2016 al Tribunalului Constanţa, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Sindicatul Oil Terminal, a admis cererea formulată de reclamanţii Sindicatul Oil Terminal şi Androne Nicuşor, în contradictoriu cu pârâta Oil Terminal SA şi a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Hotărârea este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare”, se arată într-un raport al societăţii. Reamintim că noul Consiliu de Administraţie al Oil Terminal a fost contestat atât de acţionarii minoritari ai companiei, Broadhurts şi Fondul Proprietatea, cât şi de sindicaliştii de la Oil Terminal. „Am formulat contestaţie pentru că se încalcă ordonanţa 109 privind guvernanţa corporativă, cât şi legea 111/2016, care stabilesc că atunci când se alege un Consiliul de Administraţie se stabileşte remuneraţia cât contractul de mandat al noului C.A. În contractul de mandat se stabileşte ce trebuie să facă noii administratori ai companiei. În momentul de faţă, noii administratori nu au contract de mandat. Au fost numiţi fărăp acest contract de mandat, ceea ce este ilegal. Acesta este motivul contestării noastre. Vom merge în instanţă”, a declarat, pentru „Replica” de Constanţa, reprezentantul sindicatului Oil Terminal, Nicuşor Androne. Administratori ai companiei petroliere au fost stabiliţi, în şedinţa din data de 10 octombrie, următorii: Toma Bogdan Costreie, Cătălin Constantin Grigorescu, Matei Dumitru, Iuliana Andronache, Cristian Florea, Bogdan Cristian Potîrniche. În urmă cu câteva zile, Dumitru Matei a fost promovat de la funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Oil Terminal, în funcţia de preşedinte, şi l-a înlocuit astfel din funcţie pe Bogdan Costreie. Fondul Proprietatea și interesele sale: Pe de altă parte, și Fondul Proprietatea (FP) a blocat activitatea Oil Terminal SA, deşi a reuşit, în octombrie, să-şi impună omul la şefia companiei. Astfel, FP s-a opus înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a deciziilor adoptate pe 21 noiembrie de către Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA). Nu este primul conflict juridic dintre acţionarul minoritar şi societatea de stat, iar FP pare a fi preluat obiceiul altui acţionar, Broadhurst Investments Limited, care a generat, de-a lungul timpului, zeci de acţiuni în instanţă împotriva Oil Terminal, toate pierdute. Decizia FP este, aparent, bizară, din moment ce reprezentantul său, Dumitru Matei, este preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Oil Terminal. În AGOA din 21 noiembrie, acţionarii au aprobat, printre altele, structura de garanţii în vederea prelungirii facilităţii de emitere a scrisori de garanţie bancară în valoare de 5 milioane euro, necesare funcţionării companiei şi în anul 2017, dar și forma contractului de mandat încheiat cu membrii CA aleşi în şedinţa de pe 10 octombrie 2016. Ce urmăresc Fondul Proprietatea şi Broadhurst? În luna octombrie, într-o şedinţă extraordinară a AGA, reprezentanţii statului au aprobat majorarea capitalului social de peste cinci ori, de la 58,2 milioane lei la 319,2 milioane lei, printr-un aport în natură din partea statului, reprezentând terenuri din Constanţa în valoare de 155,6 milioane lei. FP, care deţine aproximativ 6% din acţiunile Oil Terminal, a contestat atunci modalitatea de evaluare a terenurilor şi a introdus pe ordinea de zi a şedinţei AGA un punct conform căruia raportul de evaluare să fie refăcut, întrucât acesta nu ţine cont de costurile de depoluare a terenurilor respective. În aceste condiţii, activitatea Oil Terminal este aproape paralizată, pentru că, atât FP, cât şi Broadhurst blochează în instanţă toate hotărârile acţionarului majoritar, statul român. Oil Terminal SA are aproape 1.000 de angajaţi şi este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni. Compania de stat constănţeană, care operează unul dintre cele mai mari terminale maritime petroliere din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 14,5 milioane lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.