SafeTech amana listarea la Bursa pentru 2020: Vrem sa finalizam mai intai implementarea programului de reorganizare si eficientizare - 10 septembrie 2019

De la TradeVille.ro wiki

SafeTech amână listarea la Bursă pentru 2020: Vrem să finalizăm mai întâi implementarea programului de reorganizare şi eficientizare. In primul semestru al anului 2019, SafeTech şi-a dublat profitul net ajungând la 279.000 de lei, în contextul în care veniturile au fost de 4,9 mii. lei, în creştere cu 22%. SAFETECH Innovations, care are activitate în domeniul securităţii cibernetice, cu afaceri de 7 milioane de lei în 2018, amână listarea la bursa românească pentru anul 2020 întrucât până la finalul anului 2019 compania intenţionează să finalizeze implementarea programului de reorganizare şi eficientizare, potrivit informaţiilor transmise ZF. 'Rămânem deschişi către ideea de a primi o infuzie de capital, fie că este din partea investitorilor din piaţa de capital, fie din partea unor investitori strategici, dar dorim să finalizăm mai întâi implementarea programului de reorganizare şi eficientizare şi apoi să ne concentrăm pe atragerea de capital. Ne aşteptăm să finalizăm aceste procese până la sfârşitul acestui an, ceea ce va avea un impact direct asupra performanţei noastre şi, ca urmare, vom fi mai atractivi pentru investitori", spune Victor Gânsac, CEO al SafeTech Innovations. Potrivit acestuia, compania se concentrează în prezent pe procese interne precum schimbarea structurii organizatorice şi este în plin proces de întocmire şi implementare a unor noi proceduri de lucru, de măsuri manageriale de eficientizare a activităţii şi de creştere a calităţii, toate având ca scop creşterea cifrei de afaceri şi a ratei profitului, al căror efect se reflectă şi în rezultatele semestriale aferente primelor şase luni din 2019. VICTOR GÂNSAC, CEO SafeTech Innovations: Rămânem deschişi către ideea de a primi o infuzie de capital, fie că este din partea investitorilor din piaţa de capital, fie din partea unor investitori strategici, dar dorim să finalizăm mai întâi implementarea programului de reorganizare şi eficientizare şi apoi să ne concentrăm pe atragerea de capital. In primul semestru al anului 2019, SafeTech şi-a dublat profitul net ajungând la 279.000 de lei, în contextul în care veniturile au fost de 4,9 mii. lei, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Compania are patru acţionari persoane fizice, respectiv Victor Gânsac (30%), Paul Rusu (30%), Teodor Lupan (20%) şi Adrian Vlad (20%), potrivit datelor de la Registrul Comerţului. SafeTech menţionează că scopul acţionarilor nu este să iasă din companie, ci să strângă capital pentru creştere care să le permită dezvoltarea businessului, ceea ce înseamnă că este posibil ca SafeTech să se listeze printr-o majorare de capital.