Salariile de la (TGN) au crescut peste media nationala - 11 iunie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Salariile de la compania de stat Transgaz au crescut in ultimii doi ani cu 13,6%, mult peste media nationala. Un angajat Transgaz castiga in medie aproape 4.500 de lei brut, in contextul in care profitul companiei este in scadere.Castigul mediu lunar incasat de un salariat al Societatii Nationale de Transport Gaze Naturale Transgaz, in care sunt incluse sporurile in bani si natura, va fi anul acesta cu 13,6% mai mare decat in urma cu doi ani, se arata in bugetul de venituri si cheltuieli propus de companie pentru anul acesta. Este vorba de un salariu mediu de 4.476 de lei brut, in timp ce in 2011 era de 3.940 de lei, conform bugetului realizat, iar in 2012, potrivit bugetului previzionat, a fost de 3.963 de lei, informeaza Economica.Net.Cresterea salariala a celor de la Transgaz este cu 3,6 puncte procentuale peste nivelul cu care s-a majorat in perioada 2011-2013 castigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. Mai mult, pentru anul in curs compania si-a bugetat un profit brut cu 22% mai mic decat anul anterior, respectiv 342,4 milioane de lei. Cu un an in urma, potrivit bugetului previzionat, compania miza pe un profit brut in valoare de 439,5 milioane de lei.Fara sporuri, castigul mediu lunar al unui salariat Transgaz, determinat pe baza fondului de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individividual de munca, este, conform propunerii de buget, de 3.159 de lei anul acesta, fata de 3.113 in 2011 (realizat) si de 3.124 in 2012 (previzionat).Pe langa faptul ca actualii angajati vor beneficia de majorari salariale, pana la finele acestui an se pare ca Transgaz va face si angajari. Pentru anul acesta, bugetul companiei a fost facut pentru un numar mediu de 5.175 de salariati. Anul trecut numartul mediu de angajati a fost de 5.081, iar in 2011 in cadrul companiei lucrau 4.951 de persoane.Compania si-a bugetat anul acesta o crestrere a veniturilor totale la 1,6 miliarde de lei, de la 1,53 miliarde cu un an in urma si investitii de 467,9 milioane de lei, mai mari decat in 2012 cand au bugetat investitii de 290, 4 milioane de lei.In primele trei luni ale anului, Transgaz a raportat venituri totale in valoare de aproximativ 450 de milioane de lei, fata de 460,6 de milioane de lei in perioada similara a anului trecut si un profit net de 181,5 milioane de lei, fata de 189,3 milioane de lei cu un an in urma.