Saptamana se inchide cu o sedinta foarte buna la Bursa de Valori Bucuresti - 30 ianuarie 2017
Ultima zi de tranzacționare a acestei săptămâni de la BVB a fost marcată de o creștere de 1,27% a indicelui reprezentativ BET, care a închis pe un nou maxim al ultimelor 12 luni, în apropiere de nivelul de 7.500 de puncte. Ziua a fost bună și din perspectiva volumelor, rulajul din piața de acțiuni ridicându-se la aproape 73 milioane lei. Indicele reprezentativ al Bursei de la New York se consolidează decisiv peste pragul psihologic de 20.000 de puncte, accentuând sentimentul pozitiv. Potrivit datelor furnizate astăzi de autoritatea de resort din SUA că încrederea consumatorilor americani a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Acesta este contextul în care și la Bursa de Valori București s-au activat cumpărătorii. Astăzi prezența acestora s-a resimțit atât la nivelul cotațiilor, cât și la cel al activității de tranzacționare. Astfel, indicele BET, al titlurilor blue-chip, a urcat cu 1,27%, până la nivelul de 7.495,74, un nou maxim al ultimelor 12 luni. Avansul săptămânal este de 2,82%, în timp ce de la începutul anului creșterea este de 5,79%. În același timp, indicele compozit BET Plus a câștigat 1,26%. Remarcabil, evoluția de la BVB s-a realizat pe fondul unui parcurs neconcludent al piețelor europene. Din acest punct de vedere pare că suntem mai degrabă conectați bursei americane. Indicele Euro Stoxx 50 a coborât cu 0,48%, tendința negativă fiind și pentru indicii CAC40 de la Paris și DAX de la Frankfurt, de -0,59% și, respectiv -0,29%. Singurul indice important cu închidere „verde”, de +0,32%, a fost FTSE100 de la Londra. Pe plan regional, indicele WIG20 de la Varșovia s-a apreciat cu 0,18%, în timp ce indicii BUX de la Budapesta și PX de la Praga au închis cu +,62% și, respectiv 0,13% sub referință. Fondul Proprietatea a electrizat piața cu oferta de răscumpărare: La București a fost o activitate neobișnuită, cu tranzacții de tip deal pe 5 emitenți și transferuri mai mari de un milion de lei pe 11 simboluri în piața reglementată. Rulajul total al pieței de acțiuni se ridică la 72,89 milioane lei (16,17 milioane euro). Numai primul emitent, Fondul Proprietatea (FP), a adunat schimburi de 18,39 milioane lei, echivalentul unei zile mediocre la BVB. Titlurile Fondului au crescut cu 2,31%, până la prețul de 0,8840 lei/acțiune în ziua în care acest emitent a anunțat că va derula un o ofertă de accelerare a programului de răscumpărare pentru un număr de până la 640 milioane titluri proprii. Aceasta a tras în sus indicele financiar BET-FI, care a crescut cu 1,34%, până la nivelul de 31.477,64 puncte. De la începutul anului, titlurile FP oferă un randament de 11,89%. Pe piața deal, a fost efectuată și o tranzacție specială pe acest emitent, în valoare de 1,32 milioane lei. Tranzacții de peste 36 milioane lei pe segmentul energie: Pe sectorul energetic, al cărui indice BET-NG a urcat cu 1,07%, activitatea de tranzacționare a fost, de asemenea, importantă, cu cel mai lichid emitent Trabsgaz (TGN), ale cărui titluri au crescut cu 4,23%, până la prețul de 320,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 9,49 milioane lei. Transferuri apropiate, de 8,90 milioane lei, au mai avut titlurile Electrica (EL), care s-au apreciat cu 1,91%, până la prețul de 13,88 lei/acțiune. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) și-au reluat tendința pozitivă pe un rulaj de 7,92 milioane lei, +1,66%, închiderea fiind la prețul de 7,92 milioane lei. Transelectrica (TEL) a adunat schimburi de 3,39 milioane lei în piața reglementată cărora li se adaugă o tranzacție specială de 1,51 milioane lei pe piața deal. Schimburi depășind cu puțin peste 1 milion de lei s-au înregistrat pe titlurile Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP) și Conpet Ploiești (COTE). Ultimele 2 companii au încheiat astăzi un contract în valoare de 271,35 milioane lei pentru transport de țiței prin conducte în perioada 1 februarie 2017 – 31 decembrie 2017. Tranzacții de peste 13 milioane lei cu acțiunile bancare și în sectorul de sănătate: Cel mai lichid emitent al anului trecut pe segmentul regular, Banca Transilvania (TLV), a adunat transferuri de 5,10 milioane lei într-o zi în care au crescut cu 1,49%, până la prețul de 2,3900 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a apreciat cu 0,17%, până la prețul de 11,48 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,91 milioane lei. Într-o zi în care au coborât cu 0,77%, până la un preț de 25,80 lei/acțiune, cu 2 pași de cotare sub 26,00 lei/acțiune față de prețul ofertei publice primare pe tranșa instituționalilor încheiată în decembrie, titlurile MedLife (M) au avut un rulaj de 4,16 milioane lei, cel mai ridicat din acest an. Pe segmentul farma, reținem că cea mai mare tranzacție de tip deal, în valoare de 1,81 milioane lei, s-a realizat cu titluri Antibiotice Iași (ATB).