Sasiurile romanesti ar putea ajunge pe autobuzele din America de Sud - 15 iulie 2013
Roman Brasov ar putea sa incheie un contract de 15 milioane de dolari cu un stat din America Latina pentru livrarea de sasiuri pentru autobuze cu motoare pozitionate in fata. Compania Roman Brasov poate ajunge sa vanda circa 300 de sasiuri de autobuz intr-o tara din America Latina, al carei nume nu a fost dezvaluit, potrivit directorului general Carol Rugacs. In prezent se construieste prototipul la Brasov, care va fi trimis in scurt timp peste ocean. „E un model de sasiu pentru autobuze cu motor in fata, cum sunt cele uzuale in toata America de Sud. Nu va pot spune tara, dar parteneriatul a trecut de faza de discutii. Daca dau OK-ul pe prototip, atunci putem livra circa 300 de bucati la un pret de 50.000 de dolari pe bucataâ€, a precizat Rugacs. Valoarea potentialului contract ar fi, deci, de 15 milioane de dolari. Directorul Roman a mai spus ca eventualul contract ar fi incheiat direct cu statul latino-american. Incheierea unui astfel de contract ar fi o veritabila gura de oxigen pentru fabrica brasoveana care, in acest moment, nu prea are nimic de lucru. Contractul cu Pentagonul pentru camioane militare, ce a tinut 5 ani la rand fabrica in functiune, nu mai exista. Roman n-a reusit sa-si vanda autobuzul Urban Crosstown niciunei municipalitati din tara, iar discutiile privind vinderea acestuia in Dubai nu s-au concretizat. La Uzinele Roman Brasov se produc autobuze, camioane, autovehicule speciale pentru diverse industrii si tractoare. Fabrica Roman Brasov a fost cumparata in 2003 de omul de afaceri Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogati romani, cu o avere estimata la 80 de milioane de euro. Neculaie detine si clubul de fotbal FC Brasov.America de Sud incepe sa fie o piata atractiva pentru industriasii romani. Astra Vagoane Calatori Arad, a omului de afaceri Valer Blidar, exporta in Brazilia vagoane de calatori iar Grup Feroviar Roman are un plan de constructie a unui electromotor intr-o tara din nordul continentului.