Saxo Bank cumpara 25% din compania de brokeraj Leverate - 28 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Saxo Bank si compania de servicii de brokeraj Leverate au anuntat intrarea intr-un parteneriat strategic, dupa ce banca daneza specializata in tranzactionari si investitii online a cumparat 25% din broker. Leverate ofera o solutie la cheie completa companiilor de brokeraj care cauta capabilitati de tranzactionare bazate pe aplicatia online de tranzactionare automata MetaTrader, sau sa extinda propria gama de solutii.„Achizitia va permite Saxo Bank, banca daneza specializata in tranzactionari si investitii online, sa ofere clientilor si brokerilor o gama si mai ampla de servicii suplimentare de tranzactionare, printre care MetaTrader4 (MT4) si alte solutii. In schimb, Leverate va beneficia de pozitia de lider pe piata, lichiditatea superioara si know-how-ul pe care le detine Saxo Bank”, se arata intr-un comunicat al companiei. De la lansare, in 2005, MetaTrader s-a dovedit una dintre cele mai populare platforme non-proprietare de tranzactionare Forex. Oferind functionalitati avansate, sistemul este privit ca fiind unul dintre cele mai apreciate sisteme auto-dealing de pe piata si este folosit pe scara larga de traderii FX. “Am asistat, printre clientii nostri institutionali si brokerii individuali, la o cerere sporita de solutii de tranzactionare automatizata, inclusiv MetaTrader. Posibilitatile Leverate de a livra un mediu de tranzactionare complet si fiabil au transformat-o in prima optiune cand vine vorba despre furnizarea de tehnologie MT4, tehnologie care se ridica la standardul de executie al Saxo Ban.”, a declarat Stig Pastwa, Chief Commercial Officer Saxo Bank.