Scadere de 30% a Bursei de la New York? - 10 iulie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Investitorul elvetian Marc Faber se asteapta la o piata "bear" cu un declin de o treime al Bursei americane dupa ce aceasta a urcat aproape neintrerupt din octombrie 2011Indicatorii de evaluare ai companiilor listate sunt mult prea ridicati pentru ca preturile sa reziste pe palierele inalte pe care se aflaFaptul ca Obama este un presedinte foarte slab poate precipita scaderile"Cred ca este un bubble colosal in toate preturile activelor si in cele din urma se va sparge daca nu cumva a inceput sa se sparga", a declarat la inceputul acestei saptamani pentru CNBC Marc Faber, investitor cu experienta in pietele financiare internationale si autor al newsletter-ului "Gloom, Boom & Doom Report", devenit foarte popular de la declansarea crizei. Faber a anticipat in mai multe randuri in ultimii doi ani corectii de 10-20% ale pietei, insa acestea nu au survenit, iar indicii Bursei de la New York au continuat sa creasca direct, fara nicio corectie mai mare de 10%, de la reperul de 1.074 puncte pe indicele S&P500 depasind maximele istorice. Acum, acesta nu se mai asteapta la o corectie, ci la o piata "bear" care sa cumuleze un declin de 30% pentru cotatiile bursiere. Intrebat care ar putea fi factorul declansator al unor asemenea scaderi, investitorul elvetian rezident in Thailanda a raspuns ca nu stie, acest lucru vazandu-se abia post-factum. In 2009, cand a inceput trendul pozitiv pe activele de risc, aminteste el, lucrurile aratau oribil; atunci nimeni nu credea ca preturile actiunilor isi vor relua cresterea. La fel acum, toti isi pun credinta ca Rezerva Federala Americana va tipari destui bani pentru a sustine cotatiile, iar investitorii considera ca Bursele nu pot sa scada. Acesta este insa si contextul care poate asigura o intoarcere a pietelor, iar 10% ar fi o corectie minora si ar fi foarte simplu sa fie vorba doar despre atat. Daca tu cumperi ceva despre care consideri ca nu poate scadea cu 30%, nici macar nu ar mai merita sa te mai scoli din pat ca sa iti supraveghezi investitia, a mai spus Faber. Fundamentalele nu sustin preturile actiunilorAcesta a fost intrebat de realizatorul CNBC ce este atat de diferit in iulie 2014 fata de alte momente in care a prezis deprecieri bursiere care nu au survenit pentru ca acum sa se intample cu totul altfel. Argumentul l-ar reprezenta chiar datele de evaluare fundamentala care acum sunt mult mai ridicate intr-un context in care Faber, spre deosebire de alti observatori ai pietei, nu intrevede o revigorare a economiei, ci, dimpotriva, o slabire a acesteia.Investitorul nu crede in estimarile care avanseaza un scenariu al cresterii castigurilor companiilor listate care sa sustina cotatiile asa cum acestea arata la multiplii actuali. "Nu am intalnit niciodata vreun analist care sa fi prezis o scadere sau o scadere semnificativa a castigurilor cu exceptia analistilor care lucreaza pentru short-selleri", a declarat Faber. El spune ca profiturile pe actiune au fost impulsionate de programele de rascumparare ale actiunilor derulate de corporatii, si nu de majorarea veniturilor acestora; in plus, castigurile societatilor listate sunt grosier inflamate de faptul ca dobanzile sunt artificial coborate.In acest an, de fapt, nu prea au existat castiguri pe BursaRandamentele bursiere au fost slabe in 2014, chiar daca au fost depasite maxime istorice. Spre exemplu, indicele Russell 2000 care include titlurile emise de companiile cu o capitalizare mai redusa, a stagnat, in timp ce actiuni care au fost preferatele investitorilor precum cele ale Facebook, LinkedIn si Twitter au scazut semnificativ in aceasta perioada. Drumul catre top s-a realizat prin aportul a foarte putini emitenti, iar in prezent pe maximele ultimelor 12 luni se gaseste un numar limitat de actiuni.Bancherii centrali, prea ignoranti pentru a mai vedea realitateaPe de alta parte, investitorii individuali nu au beneficiat de aceste cresteri pentru ca putini dintre ei au intrat in acest trend. In opinia lui Faber, banca centrala are o responsabilitate ridicata pentru indepartarea acestora din piata. "Investitorii de retail au fost ucisi dupa martie 2000, iar Fed i-a mai ucis pentru a doua oara dupa octombrie 2007. As spune ca Fed a facut o treaba extraordinara pentru a elimina bunastarea pentru oamenii de rand".Reprezentantii Rezervei Federale nu isi asuma insa nicio raspundere pentru persistenta in niste politici gresite: "Cel mai mare bubble este ego-ul de cunostinte academice al guvernatorului Fed. Nu am vazut niciodata un grup de oameni intr-atat de ignorant in ceea ce priveste viata reala". Declinul pietelor ar urma sa fie acompaniat de un impas politic. Faber se asteapta atat la disensiuni interne in SUA, cat si la gestionarea proasta de catre Washington a unor probleme geopolitice. De fiecare data, explicatia ar trebui sa fie aceeasi: "Cred ca avem la Casa Alba un presedinte foarte slab". In plus, exista potential ca petrolul sa se scumpeasca, ceea ce ar fi de natura a ingreuna mersul economiei.Aurul, cautat in asteptarea Apocalipsei financiareFata de noua criza, cea mai buna solutie este diversificarea, insa daca ar fi sa aleaga un singur sector, cel mai atractiv este cel al actiunilor companiilor miniere care exploateaza zacaminte de aur, argint si platina. Acestea sunt preferate si de catre Dennis Gartman, autor al altui newsletter cunoscut, "Garttman Letter". Titlurile miniere nu sunt deloc scumpe si acestea deja au subperformat lingourilor de aur. "Poate ca este momentul sa iti spui: mergi si cumpara actiuni miniere. Dar daca o faci, asigura-te ca vei cumpara numele mari; asigura-te ca le cumperi pe cele care vor fi lichide si care vor fi accesibile", a declarat analistul pentru CNBC. In acelasi timp, Gartman considera ca ar fi de evitat societatile miniere periferice care incearca sa obtina banii investitorilor. "Va rog, stati departe de acestea!". Marc Faber spune ca detine de pana la 25% in cash si bonduri guvernamentale americane, dupa cum are ceva actiuni, ceva aur si ceva proprietati imobiliare. El admite ca pe termen lung hartiile de valoare care au acoperire in datoria guvernamentala ar urma sa fie mai degraba lipsite de valoare, distrugand avutia investitorilor. "Suntem cu totii sortiti Apocalipsei!", a conchis investitorul elvetian.