Scaderi pentru indici, pe fondul unui volum sub media anului - 12 februarie 2021
Acţiunile Banca Transilvania, pe prima treaptă în topul lichidităţii Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în sesiunea de ieri, spre deosebire de cei ai principalelor pieţe europene care, în ansamblu, au marcat creşteri reduse. Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a avut un declin de 0,23%, la 10.553,67 puncte, în timp ce indicele BETPlus s-a depreciat cu 0,2%, până la 1.576,1 puncte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 54,6 milioane de lei, atât sub cea din şedinţa anterioară, de 67 milioane lei, cât şi sub media zilnică a anului, de 64 milioane de lei. Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "O nouă şedinţă de corecţii pentru indicii BVB. BET-FI a fost singurul indice care a închis pe plus, cu o evoluţie de 0,43%, ajutat de avansul acţiunilor Fondul Proprietatea (FP), care s-au apreciat cu 2,19%. BET-NG a scăzut cu 0,81%, înregistrând cea mai slabă evoluţie dintre indici. Valoarea tranzacţiilor a fost de 11,2 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Cele două bănci din indicele principal al pieţei locale, Banca Transilvania (TLV) şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD), au asigurat peste o treime din rulajul zilnic. Din indicele BET notăm creşterea acţiunilor societăţilor Alro (ALR), 4,82%, Purcari Wineries (WINE), 3,32%. La polul opus, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au înregistrat cea mai mare scădere dintre acţiunile emitenţilor incluşi în indice, pentru a doua zi consecutiv, cu o depreciere de 2,98%". În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, care au cumulat un rulaj de 9,82 milioane lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj încheind şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 0,86%, la preţul de 2,31 lei. Acţiunile BRD s-au depreciat cu 2,49%, până la preţul 14,08 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 9,39 milioane de lei. Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), a căror lichiditate a fost de 4,98 milioane de lei, preţul acţiunilor producătorului de petrol şi gaze având un declin de 2,25%, la 0,391 lei. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 2,19%, până la preţul de 1,63 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,5 milioane de lei. Prin piaţa "deal" a avut loc o tranzacţie cu acţiunile TLV, în valoare de 2,09 milioane lei, schimbul fiind realizat la preţul unitar de 2,32 lei, cu 0,43% sub referinţa din piaţa "regular". Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,31%, la 936,59 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,26%, la 2.016,43 puncte.