Scenariu apocaliptic: leul se depreciaza! Este posibil asa ceva? - 01 noiembrie 2012
Fondul Monetar International (FMI) a emis in octombrie una dintre cele mai subre estimari pentru economia romaneasca. Specialistii FMI considera ca in cazul unei intensificari puternice a crizei din zona euro, Romania ar inregistrat o contractie economica de 5% si o depreciere a leului cu 15-20%.Astfel, daca luam in calcul cursul afisat de BNR ieri, de 4,54 lei/euro, o depreciere de 15-20% ar conduce cotatia monedei unice in intervalul 5,2-5,45 lei. Desi scenariul FMI pare un pic „apocaliptic†pentru economia romaneasca, si mai ales pentru cursul de schimb leu/euro, prognoza Fondului merita luata in seama. In primul rand, in perioada ianuarie-iulie 2012, leul s-a depreciat cu 7,5% in raport cu euro, pana la un nivel record de 4,64 lei/euro. Moneda nationala si-a mai revenit in urmatoarele luni, insa leul este tot cu 5% mai slab decat la inceputul anului. De la caderea Lehman Brothers, leul s-a depreciat cu peste 27% in fata euro, astfel ca o noua recesiune atat in zona euro, cat si pe plan local, ar arunca moneda nationala in corzi. In al doilea rand, desi economia romaneasca a urcat cu 7,3% in 2008, anul urmator PIB-ul a scazut cu 6,6%, iar in 2010 cu 1,6%. Anul trecut, economia si-a mai revenit si a crescut cu 2,5%. Pentru 2012, FMI vede un avans de 1,4%, insa mai multi analisti vad economia in recesiune in acest an. Economistul-sef de la Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, avertizeaza ca Romania trebuie sa atraga anul viitor 25 miliarde euro pentru a finanta datoria publica si deficitul de cont curent, cresterea absorbtiei de fonduri europene fiind cruciala in acest context, intrucat, in cel mai pesimist scenariu, vom avea recesiune si noi presiuni pe cursul de schimb. „In momentul de fata este vital ca investitiile private sa revina in Romania si sa atragem fonduri europene. Cand nu ai alte intrari de capitaluri, fondurile europene devin cruciale pentru tineâ€, a aratat Dumitru. Romania se afla pe ultimul loc in Uniunea Europeana la atragerea de fonduri europene, cu o rata de 9,7%. Cu toate acestea, leul s-a intarit in ultima perioada pe fondul imprumuturilor in valuta efectuate de Ministerul Finantelor si a masurilor BCE, care prevad cumparari nelimitate de obligatiuni. Pe aceasta linie, ING Bank si-a modificat prognoza privind cursul de schimb valutar pentru sfarsitul acestui an la 4,65 lei/euro, de la 4,85 lei/euro. Totodata, RBS estimeaza pentru sfarsitul anului 2012 un curs intre 4,55-4,57 lei/euro, in crestere fata de cel prezent pe fondul tensiunilor politice in contextul alegerilor parlamentare. „Pentru anul viitor ne asteptam la o usoara apreciere a leului fata de euro, insa trebuie sa tinem cont de faptul ca exista inceritudini ridicate, in special date de situatia externa: evolutia crizei datoriilor suverane din zona euro si raspunsul factorilor de decizie la aceasta criza - cu impact asupra apetitului la risc al investitorilor, cresterea economica din Uniunea Europeana (principalul partener comercial al Romaniei), precum si procesul de dezintermediere financiaraâ€, spun reprezentantii RBS. Banca mai atentioneaza si asupra faptului ca anul viitor se va inregistra un varf de plata dat de rambursarea unei transe din imprumutul de la FMI. Ministerul Finantelor si BNR au de rambursat anul viitor 4,9 miliarde euro, la care se adauga dobanzile si, de asemena, in 2013 ajung la scadenta obligatiuni in euro de aproape 2 miliarde euro. Leul s-a apreciat ieri cu 0,12 bani in raport cu euro, astfel ca Banca Nationala a afisat un curs de 4,5358 lei/euro, un nou minim al ultimelor patru saptamani. Romania a mai atras miercuri 1,5 miliarde euro de pe pietele externe printr-o emisiune de obligatiuni denominate in euro cu scadenta la sapte ani.