Scrisorea de intentie adresata FMI: Care vor fi privatizarile din 2011 - 2012? - 30 iunie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Guvernul s-a angajat, in Scrisoare de intentie adresata Fondului Monetar International, sa numeasca un consilier juridic pentru vanzarea pe bursa unor pachete de actiuni din Petrom (SNP), Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN) si Romgaz pana la mijlocul lunii iulie.

De asemenea, pana la sfarsitul lunii septembrie, Guvernul va numi, in fiecare caz, o banca de investitii pentru privatizare, urmand ca licitatiile sa fie terminate pana la finalul acestui an, se arata in scrisoarea de intentie publicata pe site-ul FMI.

Statul va pune in vanzare pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) 10 la suta din Petrom si cate 15 procente din celelalte trei companii.

In plus, guvernul s-a mai angajat sa inceapa procesul de vanzare a unor pachete minoritare din Hidroelectrica si Nuclearelectrica, in vederea generarii de investitii mai mari in domeniul energiei din Romania.

Complexul energetic Electrica Serv va fi, la randul sau, privatizat, in timp ce, in cazul CNH, guvernul va forma entitati separate pentru minele viabile si cele neviabile, pana la sfarsitul lunii decembrie. Ulterior, cele viabile vor fi privatizate.

Acelasi lucru se va intampa si in cazul Termoelectrica, dar separarea va avea loc pana la sfarsitul lunii ianuarie 2012, urmand ca privatizarea sa fie pregatita pana in martie 2012.

In acest an, guvernul va pune in vanzare si ultimul pachet din cadrul Oltchim, licitatia urmand a se finaliza la sfarsitul anului.