Se poate intampla inimaginabilul, adica iesirea unei tari din zona euro? - 15 mai 2012

De la TradeVille.ro wiki

Tensiunea din Grecia loveste direct in bursa si cursul de schimb leu/euroAgitatia internationala s-a reflectat imediat in primele de risc: CDS-ul Romaniei este cu un sfert mai mare decat in urma cu o luna. Bursa romaneasca a scazut cu 4% ieri, iar leul a atins un minim istoric, pana la 4,4373 lei/euro, pe fondul incertitudinilor de pe pietele financiare externe ca urmare a pozitiei din ce in ce mai slabe a Greciei.Tot mai multi analisti iau inimaginabilul in calcul, adica iesirea Greciei din zona euro, dupa ce o serie de oficiali ger­mani si chiar ai bancilor centrale ale unor tari din zona euro au evocat aceasta posibilitate. Pe de alta parte, sunt si avertismente ca un asemenea scenariu de izolare a Greciei va fi nu numai o catastrofa pentru tara din Balcani, dar si un soc mai puternic chiar decat caderea Lehman Brothers pentru zona euro.In apropierea reuniunii Eurogrup (ministrii de finante ai zonei euro), de aseara, presiunile asupra Atenei pentru a gasi o solutie la criza politica s-au intetit si nu in sensul dorit de Atena, ci in acela descris mai sus: moneda unica poate merge inainte si fara Grecia daca aceasta nu-si respecta angajamentele.In Romania, premierul Victor Ponta a discutat cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu despre noul maxim istoric al euro si i-a transmis ca Guvernul este pregatit sa ia toate masurile necesare pentru orice fel de problema care poate aparea pe plan european.Nicolae Cinteza, seful Supravegherii din BNR: Solvabilitatea bancilor cu capital elen din Romania este foarte solida, iar bancile-mama si-au onorat constant angajamentul si au linii de finantare deschise in favoarea filialelor locale, linii confirmate si de autoritatea de supraveghere din Grecia.Cele mai importante patru banci din Grecia - National Bank of Greece, Alpha, Eurobank si Piraeus - controlau 12,5% din activele sistemului bancar local si aveau depozite ale clientilor romani de 4,7 mld. euro. In prezent, Romania dispune de cadrul legal pe baza caruia BNR poate interveni in situatii-limita pentru asigurarea continuitatii activitatilor unei banci sistemice prin preluarea operatiunilor acesteia de catre o banca-punte special infiintata in acest scop.Agitatia de pe marile piete financiare s-a reflectat imediat in primele de risc si astfel CDS-ul Romaniei (pretul asigurarii contra riscului de default) a sarit pragul de 400 de puncte de baza (4%), fiind cu aproape 100 de puncte mai mare decat in urma cu o luna. Acest parametru utilizat de multe ori in calculul costului de finantare externa se dovedeste extrem de sensibil la astfel de episoade. CDS-ul Romaniei nu a mai fost atat de ridicat de la inceputul anului, pentru ca in martie sa coboare pentru scurt timp sub 300 de puncte.Scumpirea finantarii externe pentru Romania ar putea fi principala consecinta a unui eventual derapaj necontrolat al Greciei. Ministerul Finantelor si-a asigurat insa in prima parte a anului o pozitie relativ confortabila, necesarul de finantare a deficitului bugetar proiectat pe 2012 fiind deja acoperit. De asemenea, a fost constuit un stoc de lichiditate care poate sustine.