Secretul cresterilor Burselor: bancile centrale au facut cumparaturi de 29 trilioane dolari - 19 iunie 2014

De la TradeVille.ro wiki

400 de institutii de stat din 162 de tari cumuleaza investitii de 29,1 trilioane dolari, potrivit unui grup axat pe monitorizarea activitatii bancilor centraleUn departament al Bancii Populare a Chinei administrand 3,9 trilioane dolari este cel mai mare investitor suveran pe pietele de equities. Autorii studiului afirma ca mentinerea trendului investitiilor de stat in hartiile de valori poate contribui la preturile supraincalzite ale activelor. Cu ce bani au fost ridicate iarasi la cer - din praful crizei - preturile actiunilor de pe marile Burse ale lumii? Raspunsul cel mai nelinistitor - "cu bani tipariti din nimic de bancile centrale" - ar putea fi adevarat. Trendul ascendent al indicilor bursieri din pietele mature inaugurat in primavara anului 2009 a fost cel al povestii politicilor monetare neconventionale ultrarelaxate si al lichiditatior pompate de bancile centrale. Ceea ce parea complex, cu entitati private din sistemul financiar participand la jocul orchestrat de autoritati, ar putea fi insa mult mai trivial: institutii de stat cu acces direct la tiparnitele electronice ale bancilor centrale sunt cumparatori activi pe Burse."Un grup de vehicule de investitii ale bancilor centrale au devenit jucatori majori pe pietele mondiale de equities", se scrie in raportul unui grup de cercetare si consultanta axat pe studierea activitatii bancilor centrale citat de publicatia britanica Financial Times. Nu mai putin de 400 de institutii din sectorul public din 162 de tari au plasamente de 29,1 trilioane dolari pe pietele financiare internationale, spune documentul remis in aceasta saptamana de Official Monetary and Financial Institutions Forum (Omfif). Organizatia apreciaza ca mentinerea unui trend al investitiilor de stat in hartiile de valori poate contribui la preturile supraincalzite ale activelor.Banca centrala din China intra direct pe actiunile listateIn acest joc regasim China printre protagonisti. Administratia de stat pentru schimburile valutare, departament in cadrul Bancii Populare a Chinei care are in administrare 3,9 trilioane dolari, a facut pasul pe pietele de equities cumparand participatii minoritare la diferite companii listate europene. Aceasta este parte a politicii tarii vizand un interes strategic pentru Europa ca masura de contracarare a monopolului dolarului si reflecta ambitiile globale ale autoritatilor de la Beijing, spun autorii studiului. Investitii din rezerva valutara chiar si in companiile mici!In Europa, bancile centrale din Danemarca si Elvetia sunt printre cele mai active in investitiile bursiere. Spre exemplu, Banca Nationala din Tara Cantoanelor a ajuns la o cota de 15% a plasamentelor pe equities. Raportul il citeaza pe Thomas Jordan, presedintele institutiei, care afirma ca banca centrala a Elvetiei a investit in companii avand capitalizari bursiere mari, medii si mici. De asemenea, autoritatea de politica monetara din Danemarca a ajuns la un portofoliu de equities in valoare de 500 milioane dolari. Sa fie de vina dobanzile mici? Desi nu face o referire foarte precisa asupra cotelor si distributiei zonale, grupul de cercetare afirma ca in ultimii ani plasamentele in companiile listate ale vehiculelor de investitii gravitand in zona bancilor centrale s-au majorat cu un trilion de dolari. Aceasta depaseste orice stiam despre stimulii monetari si programele de relaxare cantitativa comunicate transparent de bancile centrale din statele industrializate. Financial Times interpreteaza acest fenomen drept o solutie catre care sunt impinse autoritatile pentru a fructifica mai bine rezervele valutare internationale in contextul unor dobanzi la minime istorice care ar fi lipsit bancile centrale de castiguri potentiale de 200-250 miliarde dolari pe pietele de bonduri in ultimii ani. Publicatia britanica ii citeaza pe autorii studiului care semnaleaza ca schimbarea structurilor de alocare ale bancilor centrale poate induce instabilitate in regimul valutar si in pietele financiare.Bancile centrale, fraierii de serviciu pentru descarcarea smecherilor?Portalul financiar Zero Hedge ofera insa o explicatie mai indrazneata: bancile centrale incearca sa mentina artificial sus preturile activelor prin achizitii cu bani creati din nimic. Ceea ce parea o teorie a conspiratiei devine fapt: bancile centrale din lumea intreaga cumpara actiuni in cantitati sporite. "Pentru a rezuma, pietele globale de equities sunt acum o masiva schema piramidala in care banii prosti sunt bancile centrale ele insele", conchide publicatia online.