Sedinta puternic negativa miercuri la Bursa: investitorii asteapta sa vada daca piata si actiunile se pot duce si mai jos - 12 martie 2020
Şedinţă puternic negativă miercuri la Bursă: investitorii aşteaptă să vadă dacă piaţa se poate duce şi mai jos . BURSA românească a înregistrat miercuri o dinamică negativă a indicelui principal BET, chiar dacă până în jurul orei 16:00 pieţele europene au fost pe plus, ceea ce arată că scăderile acţiunilor listate la Bucureşti au fost determinate în prima parte a zilei de factori interni, arată datele agregate de ZF. Ulterior, în contextul în care Wall Street a fost pe minus, ceea ce s-a transpus şi în pieţele europene, Bursa de la Bucureşti a avut a treia cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare din 2020. Astfel indicele principal BET s-a depreciat cu 4%, iar lichiditatea de circa 70 mii. lei, uşor peste media anului dar sub cea din zilele precedente, a fost un semnal că investitorii cu ordine de vânzare au fost prezenţi într-un număr mai redus în piaţă. Pentru moment. 'Investitorii de la Bursa românească sunt în aşteptare în acest moment pentru a vedea dacă acestea sunt minimele pe care le pot atinge acţiunile sau se poate ajunge şi mai jos', spune Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction, într-o intervenţie telefonică la ZF Live.