Sefii (FP), dezamagiti ca Ministerul Economiei le ignora propunerile privind Hidroelectrica - 16 octombrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Dezamagit, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP) , reproseaza Ministerului Economiei ca vrea sa amane discutarea propunerilor Fondului, pentru ordine de zi la adunarea generala a actionarilor (AGA) Hidroelectrica. FP are 20% din actiunile Hidroelectrica. Fondul Proprietatea si-a vazut stearsa cu buretele o proportie de 20% din averea sa, ca urmare a intrarii in procedura insolventei a Hidroelectrica si este interesat, printre altele, ca AGA din 31 octombrie sa numeasca un nou Consiliu de Supraveghere. Fondul Proprietatea (FP) mai vrea ca un reprezentant al actionarilor (desigur, altii decat cel majoritar) sa contrasemneze contractul de administrare a Hidroelectrica de catre viitorul management. „Ne adresam dumneavoastra in calitate de administrator unic al Fondul Proprietatea (FP), actionar semnificativ al Hidroelectrica , pentru a ne exprima public ingrijorarea si dezamagirea“ fata de intentia Ministerului Economiei „de a amana discutarea unor puncte incluse pe agenda urmatoarei AGA companiei (...) solicitate de Fondul Proprietatea“, scrie Greg Konieczny, in scrisoarea deschisa trimisa la Ministerul Economiei. Greg Konieczny este managerul FP din partea administratorului acestuia, firma Frranklin Templeton Investment Management Ltd United Kingdom, sucursala Bucuresti. Managerul FP acuza ministerul de „abuz de pozitie majoritara“ si de „grava incalcare a principiilor de guvernanta corporativa“, se spune in scrisoarea deschisa trimisa la Ministerul Economiei. Punctele de ordinea de zi pe care Ministerul Ecdonomiei le vrea amanate se refera la: „a) numirea noului Consiliu de Supraveghere cu mandat de la data iesirii companiei din insolventa; b) stabilirea indemnizatiilor fixe lunare pentru Presedintele si membrii Consiliului de Supraveghere; c) stabilirea indemnizatiei suplimentare pentru membrii Consiliului de Supraveghere care activeaza in cadrul Comitetelor Consultative; d) stabilirea valorii sumei asigurate aferente asigurarii de raspundere profesionala; e) aprobarea formei contractului de administrare, respectiv mandatarea unui reprezentant al actionarilor pentru semnarea contractului de administrare. Ne pronuntam cu fermitate impotriva amanarii luarii unei decizii cu privire la numirea noului Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica“, scrie Greg Konieczny, in scrisoarea deschisa Ministerului Economiei. Faptul ar avea „urmatoarele consecinte negative: transmite un semnal negativ tuturor creditorilor companiei, precum si tuturor investitorilor romani sau straini interesati sa investeasca in Romania, din cauza numeroaselor intarzieri legate de numirea noilor administratori si directori generali in companiile aflate in subordinea Ministerului Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri; are un efect negativ asupra companiei, intrucat exista riscul ca la iesirea acesteia din insolventa sa nu existe organismele care sa conduca in mod corect compania, crescand riscul ca administrarea acesteia in acel moment sa se realizeze pe aceleasi baze si principii care au condus initial la aparitia starii de insolventa; transmite un mesaj public puternic ca Ministerul Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri nu respecta angajamentele pe care statul roman si le-a luat fata de institutiile financiare internationale (Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Uniunea Europeana)“.