Sefii de la (BVB) se schimba mai repede decat cotatiile - 01 aprilie 2013
Victor Cionga a fost revocat din functia de director general al Bursei, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa numai sapte luni de mandatDemiterea survine dupa alte sapte luni de interimat si un mandat de un an al lui Valentin IonescuDesi spun ca obiectivele lor sunt pe termen lung, reprezentantii Consiliului Bursei imprima conducerii executive a institutiei o volatilitate mai mare decat a actiunilor ramase in uitareUnei evolutii mai degraba laterale a indicilor bursieri, care reflecta apatia din piata de capital romaneasca, la acest inceput de an i se contrapune un tumult generator de volatilitate al luptei pentru sefia operatorului de piata Bursa de Valori Bucuresti. La sfarsitul saptamanii trecute am asistat la un astfel de episod care a condus la revocarea din functie a directorului general al institutiei, Victor Cionga, numit abia la jumatatea verii trecute. Acestuia i s-a imputat oficial ca procesul de restructurare al BVB nu a avut un progres suficient de rapid, insa surse din piata de capital au declarat pentru Curierul National ca demiterea este un pas in cadrul unei lupte pentru putere care ar viza inclusiv indepartarea din functie a presedintelui Consiliului de Administratie, Lucian Anghel.Abia in aceasta cheie putem interpreta deciziile contradictorii succesive la intervale de numai cateva luni ale unei institutii care pretinde ca are obiective pe termen lung pentru dezvoltarea pietei locale de capital. Dupa revocarea de ieri, Victor Cionga urmeaza sa plece peste doua luni, rastimp in care va asigura o tranzitie mai usoara a conducerii executive, dupa cum spune un comunicat al BVB remis vineri presei. Cele sapte luni de mandat ale lui Cionga survin unui alt interimat de sapte luni asigurat de Alin Barbu dupa demiterea din aceasta functie a lui Valentin Ionescu. Privind retrospectiv, anunturile cu care au fost insotite numirile au creat asteptari invalidate total de ceea ce s-a intamplat ulterior. Valentin Ionescu, numit la sfarsitul lui august 2010, a fost prezentat ca un specialist venit din piata de capital, care a tranzactionat in pietele externe produse derivate, persoana care poate schimba, in sensul modernizarii, fata pietei romanesti. Acesta a fost insa demis in noiembrie 2011, imputandu-i-se neindeplinirea unor obiective strategice. In luna ianuarie a anului trecut a fost ales un nou presedinte al Consiliului de Administratie, Lucian Anghel. Acesta a enuntat ca obiectivele mandatului sau sunt pe termen lung si vizeaza transformarea Bursei de la Bucuresti intr-un veritabil "hub regional" al accesarii de capital. Au fost enumerati "cinci piloni" ai dezvoltarii pietei, insa orice era intrebare concreta pusa de presa in prima jumatate a anului trecut se izbea de un raspuns invariabil: "Asteptam numirea noului CEO", "nu vrem sa facem pasi fara sa ii convenim cu noul CEO", "este important sa cunoastem, inainte de toate, viziunea noului CEO".Desemnarea "noului CEO" a intarziat sase luni, fiind gasit in persoana lui Victor Cionga. Reprezentanti din piata de capital ne-au declarat ca numirea acestuia a reprezentat mai degraba rezultatul unui esec de a gasi o persoana cu experienta din strainatate. Exista intrebarea de ce, de vreme ce Victor Cionga a fost totdeauna o persoana vizibila in piata locala de capital, nu a fost numit mai repede sau, daca tot procesul de recrutare a fost intarziat sase luni, de ce nu s-a mai asteptat inca un timp pentru a fi gasita persoana potrivita. Acum, demiterea dupa numai jumatate de an a mult-asteptatului "nou CEO" face ca lucrurile sa apara inca si mai mult ca un act intr-o inlantuire de gesturi ale conducerii Bursei care pot fi interpretate drept dovezi de neseriozitate.Cronica unei demiteri neanuntateIn aceeasi nota contradictorie ne apare faptul ca demiterea a aparut ca fiind neanuntata. Joi dimineata, in chiar ziua in care Consiliul Bursei l-a revocat din functie pe Cionga, directorul general al operatorului de piata a participat in calitate de speaker la o conferinta pe teme de investitii. Discursul acestuia despre dezvoltarea pe termen lung a pietei de capital se infatiseaza ca total nepotrivit dat fiind faptul ca urma sa fie demis doar cateva ore mai tarziu.Una dintre explicatiile acestui lucru este faptul ca, pana in aceasta saptamana, cei aflati in conducerea Bursei contau pe o cu totul alta structura a votului in Consiliul de Administratie. Acumularea unor nemultumiri la nivelul actionariatului a determinat insa o rasturnare a raportului de forte. Potrivit unor surse din piata de capital, impotriva demiterii au votat presedintele Lucian Anghel, vicepresedintele Adrian Lupsan, reprezentantul BCR Valerian Ionescu si reprezentantul Franklin Templeton, Matjaz Schroll. Pentru revocarea din functie au votat vicepresedintele Dan Paul, fostul presedinte Stere Farmache, secretarul general Robert Cosmin Pana, Narcisa Oprea si Octavian Molnar, seful casei de brokeraj IFB Finwest.Votul a invocat intarzieri de la realizarea unor tinte, insa nici pana in prezent nu avem detalii care sunt punctual acestea. Intr-un comunicat remis redactiei, insusi Victor Cionga spune ca nu a primit o explicatie clara cu privire la obiectivele majore pe care nu le-ar fi indeplinit. Planul nou de tarifare care prevedea un comision fix de 3.500 de lei pe luna pe care operatorul de piata urma sa il perceapa lunar de la societatile de intermediere financiara a fost un element important care a catalizat niste nemultumiri deja existente in piata si care au servit taberei adverse actualei conduceri. Surse din piata spun ca pe masa membrilor Consiliului Bursei s-a mai aflat recent si un "dosar" intocmit de Dan Paul si care ar fi continut detalii cu privire la faptul ca Victor Cionga si-a angajat noi consilieri ocolind introducerea acestor noi salariati in partea bilantiera privind cheltuielile cu personalul. Poate acesta este si motivul pentru care, in comunicatul sau, directorul general revocat face trimitere la acest lucru, desi el nu a fost mentionat oficial de BVB ca unul dintre motivele demiterii.Sa ne asteptam la noi episoade in lupta pentru sefia BVB"La baza deciziei a stat o analiza pe activitate", a declarat vineri Dan Paul pentru Curierul National, completand ca motivele punctuale trebuie comunicate de seful CA. El a spus ca deocamdata nu este avuta in vedere o persoana anume pentru inlocuirea lui Cionga, dar ca pana la gasirea unei solutii interimatul poate fi asigurat, ca si in trecut, de directorul general adjunct Alin Barbu.Victor Cionga a fost victima a unei lupte pentru putere, fiind vizat de o tabara care este condusa chiar de catre Dan Paul, ne-au declarat surse din cadrul pietei. Ultimul a fructificat o nemultumire existenta in cadrul actionariatului si a precipitat demiterea invocand faptul ca daca aceasta se va produce mai tarziu va fi nevoie sa se aloce alta suma de bani catre cel care a facut recrutarea, Radu Furnica. A fost argumentul final care a rebalansat votul de joi.Conform surselor noastre, actuala conducere (si cei care actioneaza concertat, BCR, Franklin Templeton, Florin Pogonaru) a reusit sa concentreze numarul de actiuni care sa le asigure majoritate in AGA, insa au pierdut pozitia in Consiliul de Administratie. Nu este exclus, in aceste conditii, ca cealalta tabara sa forteze lucrurile pentru a grabi debarcarea lui Lucian Anghel.