"Am 15 cunoscuti care au subscris la Electrica, multi fara tangente cu bursa" - 19 iunie 2014: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(Nicio diferență)
|
Versiunea de la data 29 aprilie 2023 11:42
Oamenii de afaceri si marii jucatori de pe bursa locala spun ca au subscris sau intentioneaza sa subscrie sume importante in oferta publica de listare a Electrica si ca aceasta a fost perceputa foarte bine si de publicul care nu a mai avut pana acum investitii pe bursa, fiind de asteptat ca oferta sa aduca un aflux de investitori noi pe bursa de la Bucuresti. Oferta Electrica este cea mai mare din istoria bursei de la Bucuresti, avand o valoare cuprinsa intre 443 mil. euro si 543 mil. euro. „Voi subscrie serios la oferta Electrica, la scara mare, la fel cum am facut si la oferta Romgaz chiar daca compania nu este la fel de atractiva ca Romgaz. Investesc cu asteptarea ca Electrica isi va creste profitabilitatea in urmatorii ani. Sunt un investitor activ pe bursa si sunt pregatit sa particip la toate ofertele de actiuni de pe bursa. Ofertele mari de actiuni au loc destul de rar pe bursa si nu trebuie ratate“, spune Gheorghe Iaciu, investitor pe bursa si cel mai mare actionar al dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor cu o capitalizare de 36 mil. euro. Dumitru Tudor, investitor pe bursa si proprietarul firmei de inchiriere Vidraru Curtea de Arges (VIRU), vede investitia in Electrica ca una intr-un business stabil care ofera perspective atractive de dividende.