(BCC) inchide 4 unitati anul acesta - 15 noiembrie 2016: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(Nicio diferență)
|
Versiunea de la data 29 aprilie 2023 20:43
Banca Comercială Carpatica, care a înregistrat pierderi de 25 milioane de lei în primele şase luni va închide patru unităţi din Bucureşti anul acesta, conform surselor Capital. Banca Comercială Carpatica va închide patru unităţi, una dintre acestea fiind cea din Gara de Nord care îşi va înceta activitatea începând din 21 decembrie, conform surselor Capital. Banca avea la 30 iunie 2016 o reţea formată din 100 unităţi, dintre care 15 în Capitală. Bancă se află în curs de elaborare şi aprobare a unui plan de reorganizare al activităţii având că scop eficientizarea activităţilor desfăşurate la nivelul sediului central şi al centrului operaţional Sibiu. Bancă are în vedere acordarea unor pachete compensatorii angajaţilor care vor fi afectaţi de procesul de reorganizare, conform contractului colectiv de muncă care a fost renegociat recent . O parte din aceste pachete compensatorii către salariaţii afectaţi de concedieri individuale au fost plătite în luna iunie 2016. Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat pierderi de 25 milioane de lei în primul semestru, faţă de 15 mil. lei în prima jumătate din 2015. În primul trimestru, BCC a avut pierdere de 8,9 mil. lei. Activele totale la finele lunii iunie 2016 erau de 2,9 mld. lei, în scădere cu 5% faţă de finele anului 2015. Banca ocupa la finele lunii iunie locul 20 în sistemul bancar. La bursă, banca are 209 mil. lei capitalizare. Fuziune cu Patria Bank: Consiliul de Administraţie al BCC a fost informat, marţi, 8 noiembrie 2016, cu privire la o serie de hotărâri luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Patria Bank, una dintre ele vizând aprobarea fuziunii prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank şi, prin urmare, aprobarea proiectului de fuziune, a informaţiilor financiare interimare la data de 31 mai 2016, auditate, ale Patria Bank şi BCC, care stau la baza proiectului de fuziune, precum şi a efectelor fuziunii. Conform sursei citate, efectele fuziunii includ, dar nu se limitează la transferul cu titlu universal al tuturor activelor şi pasivelor, respectiv drepturilor şi obligaţiilor aferente întregului patrimoniu al Patria Bank către Banca Carpatica, majorarea capitalului social al Băncii Carpatica de la 220,274 milioane lei la 376,240 milioane de lei, împărţit în 3.762.399.213 acţiuni, fiecare având o valoare nominală de 0,1 lei/acţiune, schimbarea denumirii societăţii absorbante din Banca Comercială Carpatica în Patria Bank. 'Capitalul social al Băncii Carpatica se majorează ca efect al fuziunii prin emiterea unui număr de 2.972.995.407 acţiuni noi, nominative, ordinare fiecare având o valoare nominală de 0,1 lei/acţiune, acţiuni noi care vor fi alocate acţionarilor Patria Bank, conform raportului de schimb menţionat în proiectul de fuziune. Prin urmare, Banca Carpatica ar trebui să înregistreze o majorare de capital în valoare de 297.299.540,70 lei (2.972.995.407 acţiuni noi X 0,1 lei valoare nominală). Însă, potrivit art. 250 din Legea societăţilor nr. 31/1990, acţiunile deţinute de Patria Bank în Banca Carpatica nu vor fi schimbate pe acţiuni emise de Banca Carpatica; prin urmare, un număr total de 1.413.339.016 emise de Banca Carpatica şi deţinute de Patria Bank la data proiectului de fuziune vor fi anulate', se spune în raportul trimis BVB. Data de la care fuziunea îşi va produce efectele este prima zi a lunii calendaristice următoare lunii calendaristice în care toate aprobările necesare sunt obţinute şi formalităţile necesare sunt îndeplinite - respectiv este obţinută aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României şi este redactată hotărârea judecătorească emisă de instanţa competentă prin care este aprobată fuziunea şi se dispune înregistrarea efectelor acesteia la Oficiul National al Registrului Comerţului. Ca efect al fuziunii, Patria Bank va fi dizolvată fără lichidare, în calitate de societate absorbită.