(BCC), pierderi de peste 37 milioane lei in 9 luni - 02 noiembrie 2016: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
(Nicio diferență)

Versiunea de la data 29 aprilie 2023 21:14

Banca Comercială Carpatica a înregistrat în primele nouă luni pierderi nete de 37,3 milioane lei, se arată într-un raport trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). „Pierderea netă raportată pentru primele 9 luni ale anului 2016 (37,3 mil. lei) este cu 10,7 mil. lei mai mică decât pierderea bugetată pentru această perioadă, fapt datorat în principal înregistrării unor provizioane pentru credite mai mici decât cele prevăzute în buget (8,3 mil. lei), respectiv unor recuperări din credite scoase în afara bilanţului cu 3,1 mil. lei mai mari decât nivelul bugetat”, se arată în raport. În primele 9 luni ale anului 2016, banca şi-a atins ţinta bugetată în ceea ce priveşte venitul total din exploatare (+1%), chiar dacă valoarea veniturilor din exploatare se situează cu -14% sub nivelul aceloraşi venituri din perioada similară a anului trecut (75,8 mil.lei, faţă de 88,4 mil. lei în 2015). Faţă de perioada similară a anului precedent, banca a pierdut 14% din nivelul veniturilor din exploatare (venitul net din activităţile bancare), pierdere care a fost însă compensată aproape integral de reducerea cheltuielilor operaţionale cu 11%. Reducerile de cheltuieli operaţionale recurente sunt în linie cu cele prognozate în Bugetul de venituri şi cheltuieli (economie -3% faţă de buget), iar în termenii anualizaţi reprezintă o reducere cu -13% faţă de nivelul cheltuielilor similare ale anului precedent. „Pe de altă parte”, notează banca, „pierderea netă pentru primele 9 luni ale anului 2016 este cu 10,8 mil. lei mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, în principal pe fondul recunoaşterii de provizioane de trei ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul curăţării bilanţului de creditele neperformante”. În ceea ce priveşte solvabilitatea, banca susţine că rata de adecvare a capitalului e de 12,6%, în creştere de la 4,9% la 31 decembrie 2015. „Revenirea solvabilităţii peste minimul reglementat se datorează majorării de capital înregistrată în luna februarie 2016”, se mai arată în documentul remis BVB.