BET-FI s-a oprit in rezistenta - 19 august 2010: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(Nicio diferență)
|
Versiunea de la data 11 mai 2023 12:20
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta de ezitare, in care principalii indici au avut un usor recul. Lichiditatea a reflectat deopotriva indecizia din piata, rulajul pe segmentul regular fiind de numai 8,87 milioane lei. Chiar daca la inceputul zilei s-a vazut putin "verde", inca din prima ora de tranzactionare indicii au coborat sub nivelurile de referinta. La final, indicele BET, al titlurilor blue-chip, se afla la valoarea de 5.223,36 puncte, in scadere cu 0,98% fata de sesiunea precedenta, in timp ce indicele compozit BET-C pierdea 1,12%. Indicele financiar BET-FI s-a corectat cu 0,37%, pana la nivelul de 23.094,63 puncte."Indicele SIF-urilor a ajuns la un prag de rezistenta de 23.300-23.400 de puncte pe care ma asteptam sa il sparga in aceasta sedinta, dar s-a oprit la virgula sub acest reper", a declarat pentru Curierul National Radu Ciofu, analist financiar. El a avansat un scenariu potrivit caruia indicele ar urma sa oscileze in perioada urmatoare intr-un range cuprins intre 20.000 de puncte si 23.000 de puncte. Avand in vedere ca in pietele internationale calendarul raportarilor este gol, nici factorii catalizatori pentru a misca pietele nu exista. Acest fapt se reflecta in volumele slabe, sesiunile de luni si marti de la New York Stock Exchange fiind marcate de o lichiditate foarte redusa. "Consider ca in zilele urmatoare piata va ramane in aceasta zona, urmand ca de saptamana viitoare sa se contureze un scenariu negativ", a comentat Radu Ciofu, subliniind ca scenariu negativ nu inseamna o prabusire a cotatiilor, ci o reintoarcere a acestora in partea inferioara a range-ului, respectiv 900 de puncte pentru indicele S&P500 si 20.000 de puncte pentru BET-FI. "Alternativa pozitiva ar fi o spargere a rezistentelor dar nu cred ca volumele scazute pot aduce acest lucru", a mai spus Ciofu.Cea mai buna lichiditate in sesiunea de ieri, cu transferuri insumand 3,37 milioane lei, s-a inregistrat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), care s-au corectat cu 1,41%, pana la pretul de 1,4 lei/actiune. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii de 1,28 milioane lei, s-au situat titlurile SIF Moldova (SIF2), care au stationat pe palierul inchiderii de marti, de 1,09 lei/actiune. In rest, niciun alt emitent de la cota Bursei nu a mai depasit o valoare a schimburilor de un milion de lei. Intr-o sedinta "rosie", titlurile BVB s-au apreciat cu 8,63%, pana la pretul de 34 lei/actiune, pe volume de 0,89 milioane lei.Radu Ciofu nu vede nimic nou in piata care sa miste semnificativ cotatiile pe termen scurt. "Am auzit doar niste zvonuri privind pragurile la SIF-uri, dar nu cred ca e nimic serios. Eu cand aud astfel de stiri ma gandesc mai degraba ca sunt unii care vor sa descarce si au nevoie de bid-uri mai consistente", a afirmat Radu Ciofu. El considera ca pietele bursiere se vor anima abia din a doua parte a lunii septembrie cand managerii de fonduri se vor intoarce din concedii. Acestia vor trebui sa puna in miscare banii si, cum randamentele la bonurile emise de Trezoreria SUA pentru o scadenta de 10 ani sunt de doar 2%, probabil vor fi nevoiti sa isi indrepte atentia catre segmentul equities.