(BVB) revine pe crestere dupa patru sesiuni de scadere - 15 septembrie 2011: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(csv2wiki)

Versiunea de la data 13 mai 2023 02:26

Bursa a avansat cu 1,29%, dupa patru sesiuni de scadere, revenirea fiind sustinuta de pietele europene, iar actiunile celor cinci SIF au inregistrat cresteri cuprinse intre 4,94% si 7,75%, scrie Mediafax. In precedentele patru sesiuni, piata locala a coborat cumulat cu 5,83%, iar raportat la nivelul de la finalul anului trecut indicele general BET-C era la finalul sedintei de marti cu 12,84% mai jos.Putinii investitori care au intrat miercuri la tranzactionare la BVB nu au reactionat vizibil la reintoarcerea burselor vest-europene si a celor din Asia pe scadere, astfel ca au introdus ordine pentru volume reduse de actiuni, la preturi foarte apropiate de ultimele cotatii de marti. Pietele vest-europene au revenit pe crestere dupa prima jumatate de ora, astfel ca si piata de la Bucuresti a inceput sa urce usor.Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 4,94%. Titlurile SIF-urilor au inregistrat cresteri cuprinse intre 4,94% si 7,75%."Cresterile inregistrate de actiunile SIF-urilor sunt determinate, cred, de o prima estimare cu privire la modalitatea de exit din BCR, care dupa parerea mea este foarte proasta. Orice schimb mai slad decat cel din 2007 te-ar putea duce cu gandul la un slab management din partea Erste la BCR. Am putea spune ca informatiile prezentate despre oferta pe care Erste ar urma sa o faca SIF-urilor au reaprins scanteia, desi nu este nimic sigur si nimeni nu garanteaza ca SIF-urile vor accepta", a declarat directorul general al Rombell Securities, Adrian Tod.Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a incheiat ziua in crestere cu 0,96%, iar actiunile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,93%.Totodata, indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a urcat cu 2,31%.Doar actiunile emise de 12 companii din cele 78 de societati listate pe primele trei categorii ale BVB si la sectiunea "Internationale" au consemnat rulaje mai mari de 100.000 de lei.Rulajul pietei, de 33,7 milioane lei (7,7 milioane euro), a fost cu 69% peste valoarea cumulata a transferurilor din sedinta precedenta, de 19,9 milioane lei (4,6 milioane euro).Lichiditatea era asigurata in proportie de 42% de tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea, de 14 milioane lei. Din aceasta suma, 3 milioane lei reprezentau valoarea unui deal cu 0,05% din titlurile Fondului. Tranzactia negociata a fost realizata la 0,447 lei, pret cu 0,9% peste inchiderea de marti, iar pe piata principala pretul a crescut cu 1,76%, la 0,4508 lei.Titlurile SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4) si SIF Moldova (SIF2) au consemnat cresteri cuprinse intre 7,11% si 7,75%, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Oltenia (SIF5) au avansat cu 4,94% si, respectiv, cu 5,73%.Actiunile OMV Petrom (SNP) si Erste (EBS) au fost printre putinele actiuni care au incheiat ziua in scadere, cu 0,33% si, respectiv, cu 0,57%. Corectia titlurilor bancii austriece a fost cauzata de scaderea de pe piata de la Viena, unde la finalul sedintei de la Bucuresti, aceste actiuni coborau cu 1,17%, la 20,29 euro.Unii investitori au realizat si transferuri cu produse structurate (3 milioane lei), contracte futures (118.000 de lei), precum si cu unitati de fond (80.000 de lei). Astfel, lichiditatea totala a BVB a fost de 36,4 milioane lei (8,5 milioane euro), valoare cu 66% peste rulajul de marti, de 21,9 milioane lei (5,1 milioane euro).Pe piata Rasdaq, investitorii au realizat operatiuni de doar 254.000 de lei, valoare de aproape cinci ori sub rulajul din sedinta precedenta, de 1,2 milioane lei.Actiunile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu operatiuni de 118.000 de lei, iar pretul a crescut cu 3,38%, la 0,1347 lei.La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in urcare cu pana la 2,3%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care avansau cu cel mult 0,8%.