Investitorii si-au facut curaj - 22 martie 2011: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(csv2wiki)
Linia 1: Linia 1:
    
Pietele bursiere au avut un debut pozitiv de saptamana, in pofida internationalizarii conflictului din Libia si a mentinerii incertitudinii legate de centrala nucleara de la Fukushima, din Japonia. Tonul a fost dat de pietele asiatice. Indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo s-a apreciat cu 2,72%, pana la nivelul de 9.206,75 puncte, tragand dupa el si celelalte piete regionale. Indicele MSCI Asia Pacific, ce masoara evolutia acestora, a castigat 1,52%. Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat, de asemenea, cu 1,73%, in timp ce indicele Kospi al pietei din Coreea de Sud a avansat cu 1,13%.Pietele europene au copiat miscarea din sesiunea asiatica, indicii reprezentativi fiind pe verde pe tot parcursul zilei. Daca pe Bursa londoneza cotatiile se situau cu un procent peste inchiderea de vineri, avansul era de doua procente pe indicele DAX de la Frankfurt si de aproape 2,5% pentru indicele CAC40 de la Paris.La BVB am consemnat o evolutie similara, indicii inchizand "pe verde" o sedinta in care lichiditatea pietei regular s-a apropiat de 10 milioane de euro. Indicii BET si BET-C au castigat 2,29% si, respectiv, 2,07%, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut o apreciere mai atenuata (+1,69%), depasind insa pragul de 25.000 de puncte."Se pare ca a revenit mai mult optimism in piata legat de evolutia pe termen mediu", a declarat pentru Curierul National Florin Catinas, broker la WBS Romania. Acesta spune ca preocuparile ultimelor zile, respectiv conflictul din Libia si efectele cataclismului din Japonia, au trecut in planul secund. Desi acestea nu au fost transate in vreo directie, nu mai prezinta momentan o ingrijorare pentru investitori.La New York Stock Exchange am avut un debut pozitiv, indicele Dow Jones Average Industrial urcand din nou peste nivelul de 12.000 de puncte, intr-o miscare de recuperare a declinului din ultimele saptamani. Indicele S&P500 se apropia la inchiderea editiei la nivelul de 1.300 de puncte, in timp ce indicele Nasdaq castiga doua procente.Investitorii au reactionat pozitiv la anuntul din week-end, potrivit caruia compania de telefonie AT&T va cumpara de la Deutsche Telekom, pentru 39 miliarde USD, divizia de telefonie din SUA a T-Mobile. Tranzactia lasa sa se intrevada ca piata fuziunilor si achizitiilor s-ar putea anima in perioada urmatoare. Investitorii nu au reactionat negativ la stirile negative din piata imobiliara, unde vanzarile de case au scazut, in februarie, cu 9,6%, potrivit datelor furnizate de National Association of Realtors - NAR (Asociatia Nationala a Profesionistilor Imobiliari) si preluate de Yahoo Finance. Pretul mediu al locuintelor din SUA a scazut la un nou minim al ultimilor noua ani, lasand sa se intrevada o continuare a crizei cu care se confrunta acest sector. Cu toate acestea, Trezoreria a anuntat ieri ca va incepe sa revanda in piata obligatiunile cu acoperire in ipoteci (Mortgage-backed securities - MBS) achizitionate in 2008, intr-un moment de varf al crizei financiare. Potrivit lui Mary Miller, Assistant Treasury Secretary, citata de Yahoo Finance, Finantele publice federale vor vinde titluri de valoare de la categoria MBS in valoare de 142 miliarde USD. Ritmul preconizat este de 10 miliarde USD pe luna si urmeaza sa fie adaptat capacitatii de absorbtie a pietei. Trezoreria SUA a motivat decizia prin normalizarea pietelor financiare si mizeaza pe un profit de 10-20 miliarde USD pentru contribuabili."Momentan Bursele au inclus toate sperantele, dar si riscurile", spune Florin Catinas, adaugand ca pentru a avea scaderi importante pe indicii bursieri ar trebui sa avem elemente neprevazute cu impact mai ridicat decat ceea ce se intampla in Libia si in Japonia. De altfel, agravarea tensiunilor din nordul Africii nu a afectat in pietele financiare decat pretul petrolului brent, care a urcat ieri la 115 USD/baril.Piata romaneasca a reactionat in aceeasi nota pozitiva, in sedinta de ieri 38 de simboluri apreciindu-se prin comparatie cu numai 11 emitenti care au pierdut la nivelul capitalizarii. Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 21,43 milioane [[lei]], s-a inregistrat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au inchis la nivelul de 0,611 lei/actiune, cu 0,66% peste nivelul de referinta. Catinas a amintit ca in mai urmeaza sa intre in posesia de titluri FP un numar consistent de persoane despagubite. Investitorii anticipeaza intrarea acestora in piata, fapt pentru care nu va fi un entuziasm deosebit la cumparare.Evolutia mai atenuata a actiunilor Fondului a influentat si parcursul indicelui BET-FI in a carei componenta a intrat incepand de astazi. Prin contrast cu simbolul FP, titlurile SIF au avut ieri aprecieri mai importante. Astfel, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au crescut cu 1,89%, pana la nivelul de 1,508 lei/actiune, pe rulaje de 3,89 milioane lei. O evolutie asemanatoare au avut-o si titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat cu 1,74%, pana la pretul de 1,405 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 1,7 milioane lei. Ceilalti trei emitenti de la aceasta categorie au avut castiguri mai mari de doua procente. Florin Catinas este rezervat in ceea ce priveste evolutia in perioada imediat urmatoare a indicelui financiar. "Volume mari la preturi mari, de obicei indica o oprire a ascensiunii cotatiei. Este un semnal ca s-a pus capac pretului. Daca se sparge decisiv la 25.000 de puncte este insa posibil sa avem o continuare a cresterilor", a comentat brokerul de la WBS.In sedinta de ieri de la BVB s-au mai remarcat si titlurile Prodplast SA (PPL), printr-o lichiditate de 2,64 milioane lei, peste media obisnuita a acestui emitent. Cotatia a coborat cu 4,72%, pana la pretul de 1,21 lei/actiune. Transferuri de peste un milion de lei s-au mai realizat si pe titlurile Dafora SA Medias (DAFR), excluse de ieri din componenta indicelui BET. Activitatea de tranzactionare a fost insa foarte modesta pe piata Rasdaq, unde primii zece emitenti din topul rulajelor abia au depasit impreuna volume de 100.000 de lei.
Pietele bursiere au avut un debut pozitiv de saptamana, in pofida internationalizarii conflictului din Libia si a mentinerii incertitudinii legate de centrala nucleara de la Fukushima, din Japonia. Tonul a fost dat de pietele asiatice. Indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo s-a apreciat cu 2,72%, pana la nivelul de 9.206,75 puncte, tragand dupa el si celelalte piete regionale. Indicele MSCI Asia Pacific, ce masoara evolutia acestora, a castigat 1,52%. Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat, de asemenea, cu 1,73%, in timp ce indicele Kospi al pietei din Coreea de Sud a avansat cu 1,13%.Pietele europene au copiat miscarea din sesiunea asiatica, indicii reprezentativi fiind pe verde pe tot parcursul zilei. Daca pe Bursa londoneza cotatiile se situau cu un procent peste inchiderea de vineri, avansul era de doua procente pe indicele DAX de la Frankfurt si de aproape 2,5% pentru indicele CAC40 de la Paris.La BVB am consemnat o evolutie similara, indicii inchizand "pe verde" o sedinta in care lichiditatea pietei regular s-a apropiat de 10 milioane de euro. Indicii BET si BET-C au castigat 2,29% si, respectiv, 2,07%, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut o apreciere mai atenuata (+1,69%), depasind insa pragul de 25.000 de puncte."Se pare ca a revenit mai mult optimism in piata legat de evolutia pe termen mediu", a declarat pentru Curierul National Florin Catinas, broker la WBS Romania. Acesta spune ca preocuparile ultimelor zile, respectiv conflictul din Libia si efectele cataclismului din Japonia, au trecut in planul secund. Desi acestea nu au fost transate in vreo directie, nu mai prezinta momentan o ingrijorare pentru investitori.La New York Stock Exchange am avut un debut pozitiv, indicele Dow Jones Average Industrial urcand din nou peste nivelul de 12.000 de puncte, intr-o miscare de recuperare a declinului din ultimele saptamani. Indicele S&P500 se apropia la inchiderea editiei la nivelul de 1.300 de puncte, in timp ce indicele Nasdaq castiga doua procente.Investitorii au reactionat pozitiv la anuntul din week-end, potrivit caruia compania de telefonie AT&T va cumpara de la Deutsche Telekom, pentru 39 miliarde USD, divizia de telefonie din SUA a T-Mobile. Tranzactia lasa sa se intrevada ca piata fuziunilor si achizitiilor s-ar putea anima in perioada urmatoare. Investitorii nu au reactionat negativ la stirile negative din piata imobiliara, unde vanzarile de case au scazut, in februarie, cu 9,6%, potrivit datelor furnizate de National Association of Realtors - NAR (Asociatia Nationala a Profesionistilor Imobiliari) si preluate de Yahoo Finance. Pretul mediu al locuintelor din SUA a scazut la un nou minim al ultimilor noua ani, lasand sa se intrevada o continuare a crizei cu care se confrunta acest sector. Cu toate acestea, Trezoreria a anuntat ieri ca va incepe sa revanda in piata obligatiunile cu acoperire in ipoteci (Mortgage-backed securities - MBS) achizitionate in 2008, intr-un moment de varf al crizei financiare. Potrivit lui Mary Miller, Assistant Treasury Secretary, citata de Yahoo Finance, Finantele publice federale vor vinde titluri de valoare de la categoria MBS in valoare de 142 miliarde USD. Ritmul preconizat este de 10 miliarde USD pe luna si urmeaza sa fie adaptat capacitatii de absorbtie a pietei. Trezoreria SUA a motivat decizia prin normalizarea pietelor financiare si mizeaza pe un profit de 10-20 miliarde USD pentru contribuabili."Momentan Bursele au inclus toate sperantele, dar si riscurile", spune Florin Catinas, adaugand ca pentru a avea scaderi importante pe indicii bursieri ar trebui sa avem elemente neprevazute cu impact mai ridicat decat ceea ce se intampla in Libia si in Japonia. De altfel, agravarea tensiunilor din nordul Africii nu a afectat in pietele financiare decat pretul petrolului brent, care a urcat ieri la 115 USD/baril.Piata romaneasca a reactionat in aceeasi nota pozitiva, in sedinta de ieri 38 de simboluri apreciindu-se prin comparatie cu numai 11 emitenti care au pierdut la nivelul capitalizarii. Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 21,43 milioane lei, s-a inregistrat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au inchis la nivelul de 0,611 lei/actiune, cu 0,66% peste nivelul de referinta. Catinas a amintit ca in mai urmeaza sa intre in posesia de titluri FP un numar consistent de persoane despagubite. Investitorii anticipeaza intrarea acestora in piata, fapt pentru care nu va fi un entuziasm deosebit la cumparare.Evolutia mai atenuata a actiunilor Fondului a influentat si parcursul indicelui BET-FI in a carei componenta a intrat incepand de astazi. Prin contrast cu simbolul FP, titlurile SIF au avut ieri aprecieri mai importante. Astfel, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au crescut cu 1,89%, pana la nivelul de 1,508 lei/actiune, pe rulaje de 3,89 milioane lei. O evolutie asemanatoare au avut-o si titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat cu 1,74%, pana la pretul de 1,405 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 1,7 milioane lei. Ceilalti trei emitenti de la aceasta categorie au avut castiguri mai mari de doua procente. Florin Catinas este rezervat in ceea ce priveste evolutia in perioada imediat urmatoare a indicelui financiar. "Volume mari la preturi mari, de obicei indica o oprire a ascensiunii cotatiei. Este un semnal ca s-a pus capac pretului. Daca se sparge decisiv la 25.000 de puncte este insa posibil sa avem o continuare a cresterilor", a comentat brokerul de la WBS.In sedinta de ieri de la BVB s-au mai remarcat si titlurile Prodplast SA (PPL), printr-o lichiditate de 2,64 milioane lei, peste media obisnuita a acestui emitent. Cotatia a coborat cu 4,72%, pana la pretul de 1,21 lei/actiune. Transferuri de peste un milion de lei s-au mai realizat si pe titlurile Dafora SA Medias (DAFR), excluse de ieri din componenta indicelui BET. Activitatea de tranzactionare a fost insa foarte modesta pe piata Rasdaq, unde primii zece emitenti din topul rulajelor abia au depasit impreuna volume de 100.000 de lei.
[[Categorie:DAFR]][[Categorie:FP]][[Categorie:PPL]][[Categorie:SIF2]][[Categorie:SIF5]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2011-03-22}}
{{DEFAULTSORT:-2011-03-22}}

Versiunea de la data 16 mai 2023 17:34