(AST) a inregistrat o cifra de afaceri de 2,43 milioane de euro in primul semestru din 2021 - 01 septembrie 2021: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator)

Versiunea curentă din 28 septembrie 2023 11:22

Arctic Stream, companie cu capital integral românesc, furnizor de servicii în domeniul tehnologiilor şi echipamentelor de comunicaţii, listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AST, a înregistrat, în primul semestru al anului 2021 (S1), o cifră de afaceri de peste 2,43 milioane de euro (circa 12 milioane de lei), din revânzarea de tehnologii de comunicaţii, soluţii de securitate şi furnizarea de servicii profesionale de consultanţă IT. Profitul net obţinut de companie a fost de peste 187.000 de euro (924.000 de lei), conform unui comunicat remis redacţiei. Atât valoarea cifrei de afaceri, profitul net, cât şi diminuarea acestora, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se află în acord cu previziunile bugetare făcute iniţial de Arctic Stream pentru prima jumătate a acestui an, prezentate în memorandumul de listare a acţiunilor la BVB. Cifra de afaceri pe S1 2021 reprezintă aproximativ 36% din estimarea de venituri anuale, situată la circa 33 de milioane de lei. Criza mondială a semiconductorilor şi procesul mai lung de aprobare a bugetelor de către clienţi s-au resimţit în această scădere a cifrei de afaceri pe primul semestru. În mod tradiţional, companiile din sectorul IT&C prezintă o acoperire uşor diferită a cifrei de afaceri între cele două semestre, cu o pondere medie de aproximativ 40% pentru S1, respectiv circa 60% pentru S2, având în vedere că este necesară o perioadă iniţială de aprobare a bugetelor de cheltuieli pentru companii şi dat fiind faptul că, spre sfârşitul anului, se caută îndeplinirea obiectivelor de investiţii. "Anul 2020 a fost unul atipic, în care industria IT, în general, şi implicit şi compania noastră au înregistrat o creştere accelerată a veniturilor, în timp ce anul 2021 ne aduce o situaţie uşor incertă din perspectiva crizei globale de semiconductori, care a introdus întârzieri considerabile ale timpilor de livrare, în prima parte a anului, şi ne aşteptăm ca acest lucru sa fie fie valabil şi pentru semestru al doilea, poate chiar şi anul viitor. În pofida acestor provocări, ţinând seama de estimările pozitive pentru piaţa de IT&C şi rezultatele obţinute de noi, avem motive să credem că putem depăşi previziunile iniţiale pe care ni le-am asumat în prospectul de listare. Ne aşteptăm la o creştere a cifrei de afaceri anticipate pentru anul 2021 cu aproximativ 40%. Faptul că anul acesta am încheiat contracte importante, cu o pondere semnificativă în cifra de afaceri şi că echipa noastră s-a dublat, prin atragerea de noi profesionişti valoroşi, sunt doar două dintre premisele acestei creşteri pe care o aşteptăm", explică Dragoş Octavian Diaconu, fondator şi director general, Arctic Stream. Arctic Stream îşi va păstra direcţiile de dezvoltare din perspectiva tehnologiei, atât în zona de infrastructură Software-Defined, cât şi în zonele de Cybersecurity şi Data Center, segmente pe care le consideră ca având un potenţial mare de dezvoltare şi care vor contribui la creşterea organică pe termen scurt şi mediu. Prin noile contracte şi echipa extinsă, Arctic Stream îşi propune să răspundă în continuare cererii de infrastructuri IT modulare, scalabile. Totodată, compania vizează accelerarea creşterii prin atragerea de finanţare de pe piaţa de capital, pentru posibile achiziţii de firme din domeniu şi intrarea pe noi nişe de business. Mai mult, obţinerea de noi certificări (F5, Cisco Data Center Advanced, Cisco Collaboration Advanced şi altele) va consolida expertiza companiei. Pe piaţa de capital, Arctic Stream îşi propune menţinerea interesului investitorilor, deopotrivă prin bune rezultate financiare, cât şi prin derularea, periodică, a unor majorări de capital cu acţiuni gratuite. Compania doreşte ca acţionarii săi să beneficieze procesul de creştere încă din această perioadă de dezvoltare, când nu se vor distribui dividende, decât într-o măsură redusă.