(BCE), ingrijorata ca Banca Nationala a Ungariei a preluat controlul asupra bursei de valori - 02 aprilie 2019: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator) |
Versiunea curentă din 28 septembrie 2023 11:22
BCE, îngrijorată că Banca Naţională a Ungariei a preluat controlul asupra bursei de valori Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să monitorizeze Banca Naţională a Ungariei (NBH), care deţine pachetul majoritar de acţiuni la Bursa de valori de la Budapesta, în condiţiile în care această participate ridică unele îngrijorări cu privire la posibila finanţare monetară, a anunţat, ieri, BCE în raportul său anual pe 2018, transmite Reuters, conform Agetpres. Tranzacţia încheiată la finele lui 2015, prin care Banca Naţională a Ungariei a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Bursa de valori de la Budapesta de la două companii din Austria, a făcut parte din măsurile de politică neconvenţională adoptate de Guvernatorul NBH, Gyorgy Matolcsy, un aliat al premierului Viktor Orban. Sub conducerea lui Gyorgy Matolcsy, Banca Naţională a Ungariei a redus costul împrumuturilor la un minim istoric, a inundat economia cu credite ieftine şi a lansat şi alte scheme, precum un vehicul destinat creditelor cu probleme, în ideea de a stimula piaţa financiară locală. Insă eforturile Ungariei au provocat îngrijorări în rândul oficialilor BCE, care sunt preocupaţi că unele măsuri, inclusiv un program de achiziţii de opere de artă demarat de Banca Naţională a Ungariei, ar putea să nu fie compatibil cu mandatul său principal privind combaterea inflaţiei. 'După îngrijorările ridicate de BCE în raportul său anual din 2014, BCE a continuat să monitorizeze mai multe programe lansate de Magyar Nemzeti Bank în 2014 şi 2015. BCE va continua să monitorizeze implicarea Magyar Nemzeti Bank la Bursa de valori de la Budapesta în condiţiile în care achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni în luna noiembrie 2015 ar putea fi văzută ca dând naştere unor îngrijorări privind finanţarea monetară', se arată în raportul anual al BCE. Matolcsy a fost ministru al Economiei după ce Orban a venit la putere în 2010 şi a subliniat în repetate rânduri că sprijină politicile economice ale Guvernului de la Budapesta. Banca Naţională a Ungariei a informat că scopul său în achiziţionarea unui pachet majoritar la Bursa de la Budapesta a fost acela de a stimula tranzacţiile şi listările. BCE, instituţie care monitorizează toate cele 28 de bănci centrale din statele membre UE pentru a se asigura că respectă legislaţia comunitară, şi-a exprimat de mult timp îngrijorarea că Banca Naţională a Ungariei ar putea încălca regulile care interzic băncilor centrale să finanţeze activitatea guvernului