Complexul Energetic Oltenia va fi listat pe bursa in septembrie sau octombrie, nu in iunie, asa cum cere FMI. Trebuie evaluate rezervele de carbine - 20 martie 2014: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| (Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
Complexul Energetic Oltenia va fi listat la bursa in septembrie sau octombrie, si nu in iunie, asa cum era stabilit cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE), pentru ca societatea care evalueaza rezervele de carbune ale companiei a cerut mai mult timp pentru aceasta operatiune. „Compania este in grafic cu listarea, dar anticipez o intarziere. S-a gasit cu greu un consultant international care sa faca evaluarea rezervelor de carbune, dar a cerut mai mult timp. Dupa 15-20 iulie ar trebui sa fie finalizate procedurile. Cum nu este un moment prielnic pentru o oferta in iulie, probabil impingem listarea dupa 15 septembrie, inceputul lui octombrie“, a declarat miercuri Gabriel Dumitrascu, directorul Directiei de Privatizari din Departamentul pentru Energie. Dumitrascu a adaugat ca in aprilie va putea fi prezentat un nou termen pentru listarea producatorului de carbune si electricitate, dupa discutii cu institutiile financiare internationale. Acordul cu FMI prevede lansarea unor oferte publice initiale, la finele lunii iunie, pentru 15% din actiunile statului la Complexul Energetic Oltenia si Hidroelectrica. Listarea Hidroelectrica va fi amanata, cel mai probabil, intrucat compania a reintrat in insolventa la sfarsitul lunii februarie. Complexul Energetic Oltenia a fost infiintat in 2012 prin fuziunea Societatii Nationale a Lignitului Oltenia cu complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova. Compania este cel de-al doilea producator national de energie si cel mai mare producator de carbune din tara. Statul detine, prin Departamentul pentru Energie, 77% din actiunile Complexului Energetic Oltenia, iar Fondul Proprietatea are o participatie de 21,5%. | Complexul Energetic Oltenia va fi listat la bursa in septembrie sau octombrie, si nu in iunie, asa cum era stabilit cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE), pentru ca societatea care evalueaza rezervele de carbune ale companiei a cerut mai mult timp pentru aceasta operatiune. „Compania este in grafic cu listarea, dar anticipez o intarziere. S-a gasit cu greu un consultant international care sa faca evaluarea rezervelor de carbune, dar a cerut mai mult timp. Dupa 15-20 iulie ar trebui sa fie finalizate procedurile. Cum nu este un moment prielnic pentru o oferta in iulie, probabil impingem listarea dupa 15 septembrie, inceputul lui octombrie“, a declarat miercuri Gabriel Dumitrascu, directorul Directiei de Privatizari din Departamentul pentru Energie. Dumitrascu a adaugat ca in aprilie va putea fi prezentat un nou termen pentru listarea producatorului de carbune si electricitate, dupa discutii cu institutiile financiare internationale. Acordul cu FMI prevede lansarea unor oferte publice initiale, la finele lunii iunie, pentru 15% din actiunile statului la Complexul Energetic Oltenia si [[Hidroelectrica]]. Listarea Hidroelectrica va fi amanata, cel mai probabil, intrucat compania a reintrat in insolventa la sfarsitul lunii februarie. Complexul Energetic Oltenia a fost infiintat in 2012 prin fuziunea Societatii Nationale a Lignitului Oltenia cu complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova. Compania este cel de-al doilea producator national de energie si cel mai mare producator de carbune din tara. Statul detine, prin Departamentul pentru Energie, 77% din actiunile Complexului Energetic Oltenia, iar [[Fondul Proprietatea]] are o participatie de 21,5%. | ||
[[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2014-03-20}} | {{DEFAULTSORT:-2014-03-20}} | ||
Versiunea curentă din 10 noiembrie 2024 13:01
Complexul Energetic Oltenia va fi listat la bursa in septembrie sau octombrie, si nu in iunie, asa cum era stabilit cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE), pentru ca societatea care evalueaza rezervele de carbune ale companiei a cerut mai mult timp pentru aceasta operatiune. „Compania este in grafic cu listarea, dar anticipez o intarziere. S-a gasit cu greu un consultant international care sa faca evaluarea rezervelor de carbune, dar a cerut mai mult timp. Dupa 15-20 iulie ar trebui sa fie finalizate procedurile. Cum nu este un moment prielnic pentru o oferta in iulie, probabil impingem listarea dupa 15 septembrie, inceputul lui octombrie“, a declarat miercuri Gabriel Dumitrascu, directorul Directiei de Privatizari din Departamentul pentru Energie. Dumitrascu a adaugat ca in aprilie va putea fi prezentat un nou termen pentru listarea producatorului de carbune si electricitate, dupa discutii cu institutiile financiare internationale. Acordul cu FMI prevede lansarea unor oferte publice initiale, la finele lunii iunie, pentru 15% din actiunile statului la Complexul Energetic Oltenia si Hidroelectrica. Listarea Hidroelectrica va fi amanata, cel mai probabil, intrucat compania a reintrat in insolventa la sfarsitul lunii februarie. Complexul Energetic Oltenia a fost infiintat in 2012 prin fuziunea Societatii Nationale a Lignitului Oltenia cu complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova. Compania este cel de-al doilea producator national de energie si cel mai mare producator de carbune din tara. Statul detine, prin Departamentul pentru Energie, 77% din actiunile Complexului Energetic Oltenia, iar Fondul Proprietatea are o participatie de 21,5%.