Bursele asiatice, revenire timida in ciuda avansului de pe Wall Street. Europa deschide in usoara urcare, BETul inregistreaza +0,84% dimineata - 14 septembrie 2016: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Bursele asiatice au închis în uşoară creştere sau au înregistrat scăderi modeste după ce au suferit două zile de deprecieri importante. Schimbarea a venit pe fondul aprecierii cu 1,47% a indicelui S & P 500, referinţa bursei americane, ce a condus la o detensionare pe pieţele financiare internaţionale. Astfel, după ce oficialul Fed, Lael Brainard, a declarat că economia americană trebuie să dea mai multe semne de stabilitate pentru a fi oportună o mărire a ratei de politică monetară, aprecierea cotaţiei dolarului în raport cu celelalte monede s-a mai domolit, petrolul şi-a mai revenit, în timp ce scăderile puternice ale indicilor bursieri au pierdut din intensitate ori s-au transformat în uşoare creşteri. După discursul lui Brainard – oficial cu drept de vot în boardul băncii central americane, investitorii estimează o probabilitate de 15% ca Fedul să măreasca dobânda, la jumătate faţă de previziunea pe care o făceau vineri – ziua în care bursa americană a afişat cea mai puternică corecţie din perioada post-Brexit. În Asia, indicele japonez Nikkei 225 a crescut cu 0,34%, în timp ce bursa din Coreea de Sud a închis în urcare cu 0,4%. De asemenea, în China, indicele Shanghai a închis pe plus 0,06%, în timp ce indicele pieţei de capital din Hong Kong a înregistrat o contracţie de 0,11%, după ce ieri a afişat o depreciere de peste 3%. În Europa, bursa de la Frankfurt a deschis în uşoară urcare, respectiv 0,14%, în timp ce indicele francez CAC 40 afişa o apreciere de 0,06%. Pe de altă parte, bursa londoneză afişsează o scădere de 0,12%. Indicele Stoxx50, ce măsoara evoluţia celor mai mari 50 de companii de pe continentul european, a crescut cu 0,03% în primele minute de la deschiderea tranzacţionării, în timp ce indicel StoxxBanks, referinţa băncilor europene, a crescut cu 0,48%. La Bucureşti, indicele BET, referinţa bursei locale, afişează o apreciere de 0,84%, în contexul unui rulaj de 1,16 milioane lei, după ce ieri BETul a înregistrat cea mai severă depreciere din 24 iunie în prezent. La această oră, niciun constituent al indicelui nu afişsează scăderi, în timp ce acţiunile companiei petroliere OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cel mai tare, respectiv 1,39%.
Bursele asiatice au închis în uşoară creştere sau au înregistrat scăderi modeste după ce au suferit două zile de deprecieri importante. Schimbarea a venit pe fondul aprecierii cu 1,47% a indicelui S & P 500, referinţa bursei americane, ce a condus la o detensionare pe pieţele financiare internaţionale. Astfel, după ce oficialul Fed, Lael Brainard, a declarat că economia americană trebuie să dea mai multe semne de stabilitate pentru a fi oportună o mărire a ratei de politică monetară, aprecierea cotaţiei dolarului în raport cu celelalte monede s-a mai domolit, petrolul şi-a mai revenit, în timp ce scăderile puternice ale indicilor bursieri au pierdut din intensitate ori s-au transformat în uşoare creşteri. După discursul lui Brainard – oficial cu drept de vot în boardul băncii central americane, investitorii estimează o probabilitate de 15% ca Fedul să măreasca dobânda, la jumătate faţă de previziunea pe care o făceau vineri – ziua în care bursa americană a afişat cea mai puternică corecţie din perioada post-Brexit. În Asia, indicele japonez Nikkei 225 a crescut cu 0,34%, în timp ce bursa din Coreea de Sud a închis în urcare cu 0,4%. De asemenea, în China, indicele Shanghai a închis pe plus 0,06%, în timp ce indicele pieţei de capital din Hong Kong a înregistrat o contracţie de 0,11%, după ce ieri a afişat o depreciere de peste 3%. În Europa, bursa de la Frankfurt a deschis în uşoară urcare, respectiv 0,14%, în timp ce indicele francez CAC 40 afişa o apreciere de 0,06%. Pe de altă parte, bursa londoneză afişsează o scădere de 0,12%. Indicele Stoxx50, ce măsoara evoluţia celor mai mari 50 de companii de pe continentul european, a crescut cu 0,03% în primele minute de la deschiderea tranzacţionării, în timp ce indicel StoxxBanks, referinţa băncilor europene, a crescut cu 0,48%. La Bucureşti, indicele BET, referinţa bursei locale, afişează o apreciere de 0,84%, în contexul unui rulaj de 1,16 milioane [[lei]], după ce ieri BETul a înregistrat cea mai severă depreciere din 24 iunie în prezent. La această oră, niciun constituent al indicelui nu afişsează scăderi, în timp ce acţiunile companiei petroliere [[OMV Petrom]] ([[SNP]]) s-au apreciat cel mai tare, respectiv 1,39%.
[[Categorie:SNP]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2016-09-14}}
{{DEFAULTSORT:-2016-09-14}}

Versiunea curentă din 12 noiembrie 2024 23:19