Prima zi cand indicele BET urca de la 16 la 17 actiuni: recent intrata Teraplast scade cu 5% pe o piata in scadere cu 4,2% - 24 martie 2020: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Prima zi când indicele BET urcă de la 16 la 17 acţiuni: recent intrată Teraplast scade cu 5% pe o piaţă în scădere cu 4,2% BVB a extins de luni componenta indicelui principal BET la 17 companii prin includerea Teraplast Bistriţa (simbol de tranzacţionare TRP), cel mai mare producător de materiale de construcţii din România, listat la BVB în iulie 2008. 'Includerea companiei TeraPlast vine în sensul unei mai bune reprezentări a sectoarelor de pe Bursă în indicii BET şi BET-TR. Din punct de vedere al investitorilor, instituţionali sau de retail, diversificarea sectorială este un element esenţial în strategia investiţională', a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti. BET este primul indice lansat de BVB şi include cele mai tranzacţionate companii listate pe bursa locală, cu excepţia SIFurilor, iar BET-TR reflectă şi dividendele acordate de aceşti emitenţi. în şedinţa de luni, acţiunile TeraPlast Bistriţa au scăzut cu 5,8% pe un rulaj de 180.220 de lei, în timp ce indicele principal BET a scăzut în aceeaşi şedinţă cu 4,2%. 'Suntem într-un moment în care pe piaţa financiară se văd puţine veşti bune. Cu toate acestea, noi suntem determinaţi să servim în continuare interesele acţionarilor noştri şi ale potenţialilor investitori, demonstrând că suntem o companie stabilă, atractivă, lichidă, în care pot avea încredere. Avem resursele necesare atingerii obiectivelor propuse pentru 2020, iar primele luni ale acestui an sunt în parametrii bugetaţi. Avem experienţa să gestionăm situaţiile de criză de genul celei pe care o traversăm în prezent pentru că am mai trecut acum 12 ani printr-o criză. Dacă nu se vor închide toate fabricile nealimentare, după modelul italian, suntem încrezători că vom ieşi mai puternici', a declarat Alexandru Stânean, director general al TeraPlast.
Prima zi când indicele BET urcă de la 16 la 17 acţiuni: recent intrată [[Teraplast]] scade cu 5% pe o piaţă în scădere cu 4,2% [[BVB]] a extins de luni componenta indicelui principal BET la 17 companii prin includerea Teraplast Bistriţa (simbol de tranzacţionare [[TRP]]), cel mai mare producător de materiale de construcţii din România, listat la BVB în iulie 2008. 'Includerea companiei TeraPlast vine în sensul unei mai bune reprezentări a sectoarelor de pe Bursă în indicii BET şi BET-TR. Din punct de vedere al investitorilor, instituţionali sau de retail, diversificarea sectorială este un element esenţial în strategia investiţională', a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti. BET este primul indice lansat de BVB şi include cele mai tranzacţionate companii listate pe bursa locală, cu excepţia SIFurilor, iar BET-TR reflectă şi dividendele acordate de aceşti emitenţi. în şedinţa de luni, acţiunile TeraPlast Bistriţa au scăzut cu 5,8% pe un rulaj de 180.220 de [[lei]], în timp ce indicele principal BET a scăzut în aceeaşi şedinţă cu 4,2%. 'Suntem într-un moment în care pe piaţa financiară se văd puţine veşti bune. Cu toate acestea, noi suntem determinaţi să servim în continuare interesele acţionarilor noştri şi ale potenţialilor investitori, demonstrând că suntem o companie stabilă, atractivă, lichidă, în care pot avea încredere. Avem resursele necesare atingerii obiectivelor propuse pentru 2020, iar primele luni ale acestui an sunt în parametrii bugetaţi. Avem experienţa să gestionăm situaţiile de criză de genul celei pe care o traversăm în prezent pentru că am mai trecut acum 12 ani printr-o criză. Dacă nu se vor închide toate fabricile nealimentare, după modelul italian, suntem încrezători că vom ieşi mai puternici', a declarat Alexandru Stânean, director general al TeraPlast.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:TRP]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2020-03-24}}
{{DEFAULTSORT:-2020-03-24}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 12:59