(AG), profit de 10 mil. lei si afaceri de 188 mil. lei in 2020. Compania vrea sa ofere trei actiuni gratuite la una detinuta si sa treaca granita cu magazinele online - 11 martie 2021: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) Etichetă: Anulare manuală |
||
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator) |
Versiunea curentă din 21 septembrie 2023 12:00
Agroland (indice bursier AG), lanţ de magazine specializat pe segmentele de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie şi hobby farming, dar şi cea mai recentă listare la Bursa de la Bucureşti, a încheiat anul 2020 cu un profit net de 10,3 milioane de lei, de patru ori peste cel din anul precedent, în timp ce afacerile au urcat cu 33%, la 187,6 milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor Agroland, tendinţa ascendentă a businessului se datorează strategiei de dezvoltare care a implicat investiţii în deschiderea de noi magazine de tip Agroland MEGA (cu 5 astfel de unităţi inaugurate anul trecut), extinderea gamei de produse, creşterea de patru ori a vânzărilor online faţă de 2019, precum şi diversificarea businessului, prin achiziţia activelor sucursalei Mihăileşti a companiei Avicola Bucureşti. Această achiziţie a plasat Agroland în topul primilor 10 producători de ouă de consum din România.