(BVB) a scazut cu 3,7% in aceasta saptamana. Sectorul SIF-FP, singurul care a crescut - 19 septembrie 2011: Diferență între versiuni

(csv2wiki)
 
(csv2wiki)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
[[Bursa de Valori]] a raportat o corectie de 3,73% in aceasta saptamana, in conditiile in care a inregistrat trei sesiuni de corectie si doua de crestere. Cea mai severa scadere a fost cea din sedinta de luni, cand BVB a coborat cu 3,68%, in linie cu pietele externe, din cauza temerilor ca autoritatile nu vor putea ajunge la o solutie permanenta care sa puna capat crizei datoriilor de stat din zona euro. La nivel global sentimentul s-a imbunatatit semnificativ in a doua parte a saptamanii, dupa ce Banca Centrala Europeana a anuntat joi masuri coordonate impreuna cu alte mari banci centrale de a imbunatati lichiditatea in dolari pe pietele europene, inlesnind finantarea in moneda americana a bancilor din zona euro. Cu toate acestea, piata locala s-a decuplat vineri de cele externe si a consemnat o corectie de 0,77%, in conditiile in care toate marile burse internationale erau in crestere. Indicele BET-FI, care urmareste evolutia actiunillor celor cinci societati de investitii financiare (SIF) si ale Fondului Proprietatea, a fost singurul indice al pietei locale care a crescut in saptamana ce este pe cale sa se incheie. Cei sase emitenti inclusi in componenta BET-FI au consemnat un avans mediu de 4,38%, comparativ cu nivelul de la finele saptamanii trecute. Toti ceilalti indici au suferit pierderi, cel mai mare regres fiind raportat de indicele BET-NG al companiilor din sectorul energetic, care a coborat cu 5,89%. Totodata, indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide 10 companii listate, s-a corectat cu 3,89% in aceasta saptamana, iar indicele extins BET-XT a suferit o corectie mai domoala, de numai 1,9%, pe fondul cresterii SIF-urilor. Societatile de investitii au consemnat avansuri semnificative miercuri si in special joi, ca urmare a informatiilor privind acordul pe care patru dintre societatile de investitii l-au semnat cu Erste pentru vanzarea titlurilor de la BCR. Valoarea tranzactiei ce are ca obiect un pachet de 24% din actiunile BCR se ridica la 435 de milioane de euro, iar SIF-urile ar urma sa incaseze cash o parte din bani, iar de restul sa primeasca actiuni Erste. Valoarea medie zilnica a operatiunilor realizate la BVB in saptamana care se inchide s-a ridicat la 31,36 milioane de [[lei]], sub media zilnica inregistrata de la inceputul acestui an, iar cel mai lichid emitent a fost in continuare [[Fondul Proprietatea]]. In multe momente, investitorii au preferat sa adopte pozitii de asteptare, in conditiile in care volatilitatea pietei locale a fost destul de ridicata, fie ca a fost sau nu influentata de contextul extern.
Bursa de Valori a raportat o corectie de 3,73% in aceasta saptamana, in conditiile in care a inregistrat trei sesiuni de corectie si doua de crestere. Cea mai severa scadere a fost cea din sedinta de luni, cand BVB a coborat cu 3,68%, in linie cu pietele externe, din cauza temerilor ca autoritatile nu vor putea ajunge la o solutie permanenta care sa puna capat crizei datoriilor de stat din zona euro. La nivel global sentimentul s-a imbunatatit semnificativ in a doua parte a saptamanii, dupa ce Banca Centrala Europeana a anuntat joi masuri coordonate impreuna cu alte mari banci centrale de a imbunatati lichiditatea in dolari pe pietele europene, inlesnind finantarea in moneda americana a bancilor din zona euro. Cu toate acestea, piata locala s-a decuplat vineri de cele externe si a consemnat o corectie de 0,77%, in conditiile in care toate marile burse internationale erau in crestere. Indicele BET-FI, care urmareste evolutia actiunillor celor cinci societati de investitii financiare (SIF) si ale Fondului Proprietatea, a fost singurul indice al pietei locale care a crescut in saptamana ce este pe cale sa se incheie. Cei sase emitenti inclusi in componenta BET-FI au consemnat un avans mediu de 4,38%, comparativ cu nivelul de la finele saptamanii trecute. Toti ceilalti indici au suferit pierderi, cel mai mare regres fiind raportat de indicele BET-NG al companiilor din sectorul energetic, care a coborat cu 5,89%. Totodata, indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide 10 companii listate, s-a corectat cu 3,89% in aceasta saptamana, iar indicele extins BET-XT a suferit o corectie mai domoala, de numai 1,9%, pe fondul cresterii SIF-urilor. Societatile de investitii au consemnat avansuri semnificative miercuri si in special joi, ca urmare a informatiilor privind acordul pe care patru dintre societatile de investitii l-au semnat cu Erste pentru vanzarea titlurilor de la BCR. Valoarea tranzactiei ce are ca obiect un pachet de 24% din actiunile BCR se ridica la 435 de milioane de euro, iar SIF-urile ar urma sa incaseze cash o parte din bani, iar de restul sa primeasca actiuni Erste. Valoarea medie zilnica a operatiunilor realizate la BVB in saptamana care se inchide s-a ridicat la 31,36 milioane de lei, sub media zilnica inregistrata de la inceputul acestui an, iar cel mai lichid emitent a fost in continuare Fondul Proprietatea. In multe momente, investitorii au preferat sa adopte pozitii de asteptare, in conditiile in care volatilitatea pietei locale a fost destul de ridicata, fie ca a fost sau nu influentata de contextul extern.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2011-09-19}}
{{DEFAULTSORT:-2011-09-19}}

Versiunea curentă din 16 mai 2023 17:28