Ce forta avea Leul romanesc in vremea Marii Uniri. A facut posibila integrarea economiei Transilvaniei - 02 decembrie 2013: Diferență între versiuni

In 1919, dupa un razboi mondial istovitor, Leul s-a dovedit o constructie monetara suficient de puternica  pentru a oferi suportul financiar necesar integrarii zonelor economice care formau Romania dupa Marea Unire. Sistemul monetar romanesc bazat pe Leu abia fusese infiintat, in 1869. Decizia politica a Marii Uniri din 1 decembrie 1918 a gasit leul slabit de inflatia specifica razboiului.Totusi, moneda nationala a Romaniei si sistemul monetar din spatele ei au avut suficienta forta sa acopere costurile aferente unificarii monetare si, in general, ale integrarii economice a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei si Banatului in Regatul Romaniei de dinainte de primul razboi mondial.Costul uniriiRomania a cheltuit multi bani numai pentru preschimbarea in lei a valutelor care circulau in provinciile care au intrat in sistem si unde, desigur, nu circulau lei.Mecanismul pare simplu: fie Banca Nationala imprumuta Guvernul, iar pentru asta „tiparea“ bani, fie Guvernul se imprumuta pe piata externa.Dupa 1918, „la imprumuturile cerute de conditiile extraordinare ale razboiului (mari imprumuturi cerute de stat Bancii Nationale, pentru pregatirea armatei) se adauga si imprumuturile pentru unificarea monetara si cheltuieli bugetare", potrivit studiului „Evolutia Economica a Romaniei (1859 – 1947)", publicat de Institutul de Economie Nationala al Academiei.Datoria externa a Romaniei, exprimata in moneda constanta a crescut, din 1915 pana in 1927,  cu aproape 40% (147 milioane de dolari), pana la la 519 milioane de dolari.Pentru comparatie, dezvoltarea Romaniei, dar si razboiul de independenta au consumat credite externe de 356 milioane de dolari, crescand datoria externa de 23 de ori,  de la 16 milioane dolari in 1868, pana la 372 mil. dolari in 1915.Valoarea leuluiCostul unificarii poate fi masurat si prin efectul sau, deprecierea leului, fie ca a fost pricinuita de inflatie fie de efectele indatorarii externe.Leul s-a depreciat de 40 de ori in 1923, fata de puterea leului – aur din 1913, dar era doar de 3,5 ori mai slab in 1918 si de 10,5 ori in 1920, potrivit studiului citat.In 1914 , leul era echivalent cu francul elvetian si cu francul francez, iar o lira sterlina se cumpara cu 25,5 lei, in timp ce dolarul american costa circa 5 leiIn aprilie 1919, francul elvetian si cel francez costau 3 respectiv 2,5 lei, in vreme ce o lira sterlina ajunsese deja la 66 de lei, iar dolarul la 15 lei.Patru ani mai tarziu, inflatia galopanta isi facea efectul: acum 90 de ani, in noiembrie 1923, lira sterlina se cumpara cu peste 950 de lei, dolarul cu 206, francul elvetian cu 40 de lei, iar francul francez cu peste 13 lei.Au urmat anii calmarii inflatiei si deprecierii si, in ianuarie 1929, inaintea celei dintai reforme monetare din istoria Romaniei ( prima „stabilizare"), lira sterlina costa cu 807  lei, dolarul cu 166 de lei, francul elvetian cu 32 de lei, iar cel francez cu 6,5 lei.Preturi si salariiIn 1914,  un kilogram de paine costa 27 bani, pentru un kilogram de carne de porc era nevoie de 1,25 lei, iar o gaina vie costa 1,6 lei/kilogram.10 oua de gaina costau 75 de bani, un litru de lapte de vaca – 41 de bani, iar un kilogram de branza de oaie costa 1,82 lei.„Vinul obisnuit" costa 90 de bani /litru.Sapte ani mai tarziu, in 1921, painea s-a scumpit de aproape 8 ori (2,06 lei/ kg), vinul de 15 ori (13,5 lei / litru),  ouale de peste 16 ori /12,5 lei 10 bucati), laptele de 10 ori (4,12 lei / l), branza de oaie de 13 ori (23,16 lei/kg) si carnea de porc de 11 ori (13,91 lei / kg).Un salariu bun, de sef de birou, era de 382 de lei in 1916, in anul intrarii Romaniei in razboi, si de 9.000 de lei in 1928, inaintea stabilizarii monetare.Leul aurLeul avea acoperire inclusiv in aur inainte de razboi. Aproape 79% din valoarea bancotelor aflate in circulatie in 1913, de 437 de milioane de lei,  avea acoperire in aur (153 de milioane) si devize (191 milioane in monede straine).Astfel, pana la 1916, a fost respectat principiul de a asigura o acoperire de cel putin o treime din emisiune cu rezerva metalica sau devize aur.Statul dadea Bancii Nationale bonuri de tezaur pentru asigurarea „acoperirii" care a devenit formala si a alimentat inflatia, potrivit studiului citat.Peste 59 de lei circulau in economie in contul fiecarui roman in 1913. Circulatia monetara medie sporea de aproape 19 ori in 1923, iar acoperirea scadea la 38,4 % in 1923, dar era inca in limitele legale.Reevaluarea stocului de metal pretios din acelasi an, aferenta reformei monetare, a ridicat pretul oficial al aurului de la 3.000 lei / kg la 100.000 lei/kg aur fin. Stabilizarea monetara din anul 1929 consacra leul la o valoare ce reprezenta 1/32 fata de leul aur antebelicAstfel se asigura acoperirea in aur ceruta de lege, care se va mentine „in limitele normale, legale, pana la al doilea razboi mondial. Atunci, sub imperiul imprumuturilor masive ale statului, in perioada urmatoare se deterioreaza total", se spune in studiul Institutului Econiomiei Nationale.Bancile Marii UniriDupa Unirea din 1918, a fost necesara integrarea a doua sisteme financiar - bancare (din Transilvania, Banat si Bucovina, respectiv Basarabia) in cel al Romaniei.De pilda reteaua sucursalelor si agentiilor Bancii de stat austro - ungare a fost preluata de Banca Nationala a Romaniei.Banca Nationala a Romaniei se infiintase cu 38 de ani mai inainte, cu un capital de 12 milioane lei, detinut in proportie de doua treimi de particulari si restul de stat. Ulterior, cu diferite ocazii, statul isi retrage participatia, iar in altele si-o reconstituie.Bancile private din Transilvania, printre care si Banca Albina, cu capital romanesc, „au cunoscut o dezvoltare concomitenta cu aceea generala a provinciei in corpul national al statului roman", spune studiul citat.In vechiul Regat existau deja, in 1913, 197 de institutii bancare, cu un capital de 215,8 milioane de lei,  la care se adaugau  Casa de Economii si Casa de depuneri si Consemnatiuni, care se vor numi CEC, in 1932.Printre acestea se numarau Banca Generala Romana (cu capital german), Banca de Credit Roman (capital austriac), Banca Marmorosch, Blank & Co. (capital ungar, german si francez), dar si banci cu capital romanesc - Banca Agricola, Banca de Scont din Bucuresti si Banca Romaneasca.Unirea aproape ca tripleaza numarul bancilor din Romania, pana la 556, cu un capital de 2,4 miliarde de lei.Bancile Transilvaniei se dezvolta dupa 1918 „cu sprijinul Institutului de Emisiune integrandu-se deplin si participand la investitii si exploatarea economica prioritar in Transilvania“.Bancile cu capital strain particular din Transilvania au intrat in concurenta si, „uneori in alianta cu capitalul national romanesc“, potrivit studiului „Evolutia Economica a Romaniei (1859 – 1947)", publicat de Institutul de Economie Nationala al Academiei.„Mai mult chiar, fiind mai puternice, bancile germane si maghiare si-au extins participarea de interese si in teritoriul vechi al statului roman; pe de alta parte, bancile maghiare si germane locale transilvanene si-au pastrat o serie din vechile legaturi de finantare cu bancile de la Viena si Budapesta si in anumita si le-au extins si in centrele financiare de la sud si est de Carpati“, mai spune studiul citat.