Valoarea tranzactiilor cu actiuni de pe segmentul principal al pietei de capital romanesti a crescut cu 141% saptamana trecuta - 16 ianuarie 2018: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| (Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută, comparativ cu cea precedentă, la peste 232 milioane lei, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Banca Transilvania conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 60,1 milioane lei, urmată de Fondul Proprietatea cu 50,04 milioane lei şi de BRD cu 30,2 milioane lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Romgaz şi Sphera Franchise Group, cu 16,5 milioane lei, respectiv 14,1 milioane lei. În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, creşterea este de peste 10 ori, la 6,41 milioane lei. De la începutul anului, indicele BET-NG, al celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cel mai mult, de la începutul anului, cu 7,4%. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, a urcat cu 6,53%, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 6,25%, iar BET-FI al SIF-urilor a înregistrat o apreciere de 5,49%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 6,24%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 5,58%. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) | Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută, comparativ cu cea precedentă, la peste 232 milioane [[lei]], reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti ([[BVB]]). [[Banca Transilvania]] conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 60,1 milioane lei, urmată de [[Fondul Proprietatea]] cu 50,04 milioane lei şi de [[BRD]] cu 30,2 milioane lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de [[Romgaz]] şi [[Sphera]] [[Franchise Group]], cu 16,5 milioane lei, respectiv 14,1 milioane lei. În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, creşterea este de peste 10 ori, la 6,41 milioane lei. De la începutul anului, indicele BET-NG, al celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cel mai mult, de la începutul anului, cu 7,4%. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, a urcat cu 6,53%, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 6,25%, iar BET-FI al SIF-urilor a înregistrat o apreciere de 5,49%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 6,24%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 5,58%. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) | ||
[[Categorie:BRD]][[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:BRD]][[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2018-01-16}} | {{DEFAULTSORT:-2018-01-16}} | ||
Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 05:21
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută, comparativ cu cea precedentă, la peste 232 milioane lei, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Banca Transilvania conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 60,1 milioane lei, urmată de Fondul Proprietatea cu 50,04 milioane lei şi de BRD cu 30,2 milioane lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Romgaz şi Sphera Franchise Group, cu 16,5 milioane lei, respectiv 14,1 milioane lei. În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, creşterea este de peste 10 ori, la 6,41 milioane lei. De la începutul anului, indicele BET-NG, al celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cel mai mult, de la începutul anului, cu 7,4%. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, a urcat cu 6,53%, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 6,25%, iar BET-FI al SIF-urilor a înregistrat o apreciere de 5,49%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 6,24%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 5,58%. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)