Romaero a incheiat un contract de peste 60 milioane lei cu Fortele Aeriene Romane - 05 ianuarie 2018: Diferență între versiuni

(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Romaero București, companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor civile și militare de transport de pasageri sau cargo, a încheiat cu Forțele Aeriene Române un contract în valoare de peste 60 milioane lei, adică peste 130% din întreaga cifră de afaceri realizată de companie în anul 2016. “Contractul se va derula în prima parte a acestui an și vizează atât livrarea de echipamente, cât și efectuarea de lucrări pentru creșterea disponibilității flotei militare de transport aerian a țării noastre. Cu un volum de peste 2 milioane euro/lună, contractul reprezintă un record pentru Romaero și suntem pregătiți să nu întârziem nici măcar o zi. Dezvoltarea în continuare a parteneriatului cu Forțele Aeriene - dar și cu celelalte categorii de forțe armate ale României - este cel mai important obiectiv pentru Romaero începând din 2018, potențialul de implicare în programe militare al acestei companii de stat fiind deosebit de important”, a declarat pentru News.ro Remus Vulpescu, directorul general al Romaero București. Romaero se pregătește să producă tehnică militară de ultimă generație pe care să o livreze prioritar Ministerului Apărării Naționale. "În anii anteriori, Romaero a lucrat mai mult pentru clienți străini decât pentru armata națională. Din 2017, strategia guvernamentală în domeniul Apărării ne-a permis să dobândim calitatea de prim-contractor pentru România și Europa Centrală al unora dintre cele mai importante companii de profil din străinătate, pentru transferul de tehnologie militară avansată. Începând din 2018 vom putea să livrăm tehnică militară de ultimă generație fabricată efectiv în România, în primul rând către Ministerul Apărării Naționale, dacă unele programe strategice de înzestrare pregătite în cursul anului precedent vor demara în 2018, ceea ce ne dorim și sperăm să se întâmple. Lucrăm intens să revitalizăm capacități de producție existente și să contribuim la absorbția în România a unei părți cât mai consistente din generosul buget de înzestrare al Armatei în 2018 și în anii următori, bineînțeles în schimbul unor produse și servicii cu nimic mai prejos decât cele de import”, a adăugat Remus Vulpescu. Potrivit unui raport publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori București (BVB), Romaero a efectuat în totalitate investițiile pentru care Guvernul a alocat anul trecut 1 milion de lei, de la bugetul de stat. De asemenea, compania și-a majorat capitalul social la 16,36 milioane lei, de la 15,6 milioane lei, printr-o ofertă publică derulată între 29 noiembrie și 28 decembrie. ”Au fost oferite un număr de 577.264 acțiuni ordinare, nominative, emise în formă dematerializată, din care au fost subscrise un număr de 300.653 acțiuni reprezentând 52,08% din acțiunile oferite”, se arată în raportul companiei. Pentru primele nouă luni ale anului trecut, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% față de perioada similară a anului 2016, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei. Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are aproximativ 760 de salariați și o valoare de piață de 143,6 milioane lei (36,7 milioane euro). În 2016 compania a înregistrat pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri și cheltuieli din 2017, Romaero a estimat că va încheia anul cu pierderi de 44,18 milioane lei și venituri totale de 62,7 milioane lei.
Romaero București, companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor civile și militare de transport de pasageri sau cargo, a încheiat cu Forțele Aeriene Române un contract în valoare de peste 60 milioane [[lei]], adică peste 130% din întreaga cifră de afaceri realizată de companie în anul 2016. “Contractul se va derula în prima parte a acestui an și vizează atât livrarea de echipamente, cât și efectuarea de lucrări pentru creșterea disponibilității flotei militare de transport aerian a țării noastre. Cu un volum de peste 2 milioane euro/lună, contractul reprezintă un record pentru Romaero și suntem pregătiți să nu întârziem nici măcar o zi. Dezvoltarea în continuare a parteneriatului cu Forțele Aeriene - dar și cu celelalte categorii de forțe armate ale României - este cel mai important obiectiv pentru Romaero începând din 2018, potențialul de implicare în programe militare al acestei companii de stat fiind deosebit de important”, a declarat pentru News.ro Remus Vulpescu, directorul general al Romaero București. Romaero se pregătește să producă tehnică militară de ultimă generație pe care să o livreze prioritar Ministerului Apărării Naționale. "În anii anteriori, Romaero a lucrat mai mult pentru clienți străini decât pentru armata națională. Din 2017, strategia guvernamentală în domeniul Apărării ne-a permis să dobândim calitatea de prim-contractor pentru România și Europa Centrală al unora dintre cele mai importante companii de profil din străinătate, pentru transferul de tehnologie militară avansată. Începând din 2018 vom putea să livrăm tehnică militară de ultimă generație fabricată efectiv în România, în primul rând către Ministerul Apărării Naționale, dacă unele programe strategice de înzestrare pregătite în cursul anului precedent vor demara în 2018, ceea ce ne dorim și sperăm să se întâmple. Lucrăm intens să revitalizăm capacități de producție existente și să contribuim la absorbția în România a unei părți cât mai consistente din generosul buget de înzestrare al Armatei în 2018 și în anii următori, bineînțeles în schimbul unor produse și servicii cu nimic mai prejos decât cele de import”, a adăugat Remus Vulpescu. Potrivit unui raport publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori București ([[BVB]]), Romaero a efectuat în totalitate investițiile pentru care Guvernul a alocat anul trecut 1 milion de lei, de la bugetul de stat. De asemenea, compania și-a majorat capitalul social la 16,36 milioane lei, de la 15,6 milioane lei, printr-o ofertă publică derulată între 29 noiembrie și 28 decembrie. ”Au fost oferite un număr de 577.264 acțiuni ordinare, nominative, emise în formă dematerializată, din care au fost subscrise un număr de 300.653 acțiuni reprezentând 52,08% din acțiunile oferite”, se arată în raportul companiei. Pentru primele nouă luni ale anului trecut, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% față de perioada similară a anului 2016, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei. Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are aproximativ 760 de salariați și o valoare de piață de 143,6 milioane lei (36,7 milioane euro). În 2016 compania a înregistrat pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri și cheltuieli din 2017, Romaero a estimat că va încheia anul cu pierderi de 44,18 milioane lei și venituri totale de 62,7 milioane lei.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2018-01-05}}
{{DEFAULTSORT:-2018-01-05}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 10:30