(BNET), plus 4% luni la Bursa dupa ce compania a anuntat ca a semnat acordul pentru preluarea a 50,2% din ITPrepared - 10 august 2021: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator) | |
(Nicio diferență)
|
Versiunea curentă din 28 septembrie 2023 11:22
Preţul tranzacţiei, care va fi plătit prin numerar şi acţiuni BNET, se ridică la 673.200 de dolari. Acţiunile Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluţii IT&C şi servicii de training în domeniul IT, se apreciau cu 4% luni la ora 16.15, pe fondul unor tranzacţii de 283.500 de lei, în contexul în care compania a anunţat după închiderea şedinţei de vineri că a finalizat negocierile şi a semnat acordul pentru preluarea a 50,2% din capitalul social al ITPrepared pentru suma de 673.200 de dolari, adică aproximativ 2,8 mil. lei, care va fi achitată printr-un mix de numerar şi acţiuni BNET în trei tranşe, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Prima tranşă, în valoare de 265.200 de dolari, va fi plătită imediat după semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, prin ordin de plată către cei doi acţionari fondatori ai ITPrepared. Tranşele 2 şi 3, în valoare de 265.200 de dolari, respectiv 142.800 de dolari, vor fi achitate către fondatori prin decontarea în acţiuni BNET într-o viitoare operaţiune de majorare a capitalului social.