(FP) a ajuns printre cei mai mari actionari ai Fondului Proprietatea: 19% din capitalul social - 04 septembrie 2019: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(csv2wiki)
 
Linia 1: Linia 1:
    
FONDUL Proprietatea (simbol bursier FP), emitent care are la vânzare mai multe participaţii din portofoliu, printre care şi cel mai preţios activ al său, cel de la Hidroelectrica, deţine o pondere de 8,7% din capitalul social al Fondului, fiind astfel printre cei mai mari acţionari, potrivit datelor din cel mai recent rapor lunar, cel de la finele lunii iulie din 2019. Spre comparaţie la finele anului 2017, Fondul avea o pondere de 2,8% din capitalul social. Principalul vânzator de acţiuni FP în ultimii ani a fost Elliot Associates, unul dintre cele mai mari fonduri speculative la nivel mondial, cândva cel mai mare acţionar al Fondului Propriet.ea. Pe de altă parte, programele de răscumpărare de ariuni, care au ca scop reducerea discountului de tranîcţionare, susţinute şi de dividendele plătite de companiile din portofoliu, au majorat deţinerea de acţiuni pe care o are la FP. [[Fondul Proprietatea]] controlează 1,6 miliarde de acţiuni proprii, din care 146,9 milioane de acţiuni ichiziţionate în cadrul celui de-al zecelea program de ricumpărare şi 1,5 miliarde de acţiuni cumpărate în cadrul dui de-al nouălea program. Fondul Proprietatea a ajuns printre cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea: 19% din capitalul social. Spre comparaţie, la final de 2017 ponderea era de 2,8%. In ultima perioadă, la FP a 'plouat" cu dividende, ceea ce a propulsat preţul acţiunilor la valori maxime. FONDUL Proprietatea (simbol bursier FP), emitent care are la vânzare mai multe participaţii din portofoliu, printre care şi cel mai preţios activ al său, cel de la Hidroelectrica, deţine o pondere de 18,7% din capitalul social al Fondului, fiind astfel printre cei mai mari acţionari, potrivit datelor din cel mai recent raport lunar, cel de la finele lunii iulie din 2019. Spre comparaţie, la finele anului 2017 Fondul avea o pondere de 2,8% din capitalul social. Principalul vânzător de acţiuni FP în ultimii ani a fost Elliott Associates, unul dintre cele mai mari fonduri speculative la nivel mondial, cândva cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea. Pe de altă parte, programele de răscumpărare de acţiuni, care au ca scop reducerea discountului de tranzacţionare, susţinute şi de dividendele plătite de companiile din portofoliu, au majorat deţinerea sursa-bvb PLUS 31% Şl LA MAXIM ISTORIC Evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea în ultimele şase luni ([[lei]]/acţiune) fW| de acţiuni pe care FP o are la FP. Spre comparaţie, în 2015 Elliott avea 20% din capitalul social al FP, pentru ca în prezent deţinerea acestuia să fie de sub 3%. Fondul Proprietatea controlează 1,6 miliarde de acţiuni proprii, din care 146,9 milioane de acţiuni achiziţionate în cadrul celui de-al zecelea program de răscumpărare şi 1,5 miliarde de acţiuni cumpărate în cadrul celui de-al nouălea program. 'Nivelul acţiunilor proprii deţinute depinde şi de momentul în care acestea sunt anulate, având în vedere că nu sunt anulate imediat ce sunt cumpărate. Pentru a putea fi anulate este nevoie de o decizie din partea Adunării Acţionarilor, precum şi de avizarea deciziei respective de către ASF", a transmis Fondul Proprietatea la solicitarea ZF. Pe fondul diminuării deţinerii Elliott la FP, fondurile româneşti au ajuns investitori cu deţineri semnificative. Astfel, la finele lunii iulie din 2019, fondurile de pensii private Allianz Ţirica aveau 5,05% din capitalul social al FP, în timp ce NN Group avea o participaţie de 5,02%. Pe de altă parte acţionarii instituţionali străini deţin 14,6% din Fondul Proprietatea, în timp ce instituţionalii români au 20,9% din capitalul social al emitentului cu 10,5 miliarde de lei capitalizare. In Sl/2019, FP şi-a lichidat deţinerea la BRD şi a ieşit astfel din sistemul bancar local, potrivit datelor din raportul semestrial. Fondul Proprietatea a fost acţionar la BRD timp de nouă ani, respectiv din 2011 şi până în vara anului 2019, când a decis să-şi lichideze deţinerea pentru circa 200 milioane de lei, tranzacţie în urma căreia Fondul şi-a marcat exitul din sistemul bancar românesc. Fondul a fost recompensat cu dividende de circa 95 milioane de lei de când a intrat în acţionariatul BRD, una dintre cele mai mari instituţii de credit din România, potrivit calculelor realizate de ZF din rapoartele FP şi BRD. In 2011 FP avea 3,64% din capitalul social al BRD, pentru ca prima vânzare să fie realizată în vara anului 2017, respectiv diminuarea la 3,2%.
FONDUL Proprietatea (simbol bursier FP), emitent care are la vânzare mai multe participaţii din portofoliu, printre care şi cel mai preţios activ al său, cel de la Hidroelectrica, deţine o pondere de 8,7% din capitalul social al Fondului, fiind astfel printre cei mai mari acţionari, potrivit datelor din cel mai recent rapor lunar, cel de la finele lunii iulie din 2019. Spre comparaţie la finele anului 2017, Fondul avea o pondere de 2,8% din capitalul social. Principalul vânzator de acţiuni FP în ultimii ani a fost Elliot Associates, unul dintre cele mai mari fonduri speculative la nivel mondial, cândva cel mai mare acţionar al Fondului Propriet.ea. Pe de altă parte, programele de răscumpărare de ariuni, care au ca scop reducerea discountului de tranîcţionare, susţinute şi de dividendele plătite de companiile din portofoliu, au majorat deţinerea de acţiuni pe care o are la FP. Fondul Proprietatea controlează 1,6 miliarde de acţiuni proprii, din care 146,9 milioane de acţiuni ichiziţionate în cadrul celui de-al zecelea program de ricumpărare şi 1,5 miliarde de acţiuni cumpărate în cadrul dui de-al nouălea program. Fondul Proprietatea a ajuns printre cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea: 19% din capitalul social. Spre comparaţie, la final de 2017 ponderea era de 2,8%. In ultima perioadă, la FP a 'plouat" cu dividende, ceea ce a propulsat preţul acţiunilor la valori maxime. FONDUL Proprietatea (simbol bursier FP), emitent care are la vânzare mai multe participaţii din portofoliu, printre care şi cel mai preţios activ al său, cel de la Hidroelectrica, deţine o pondere de 18,7% din capitalul social al Fondului, fiind astfel printre cei mai mari acţionari, potrivit datelor din cel mai recent raport lunar, cel de la finele lunii iulie din 2019. Spre comparaţie, la finele anului 2017 Fondul avea o pondere de 2,8% din capitalul social. Principalul vânzător de acţiuni FP în ultimii ani a fost Elliott Associates, unul dintre cele mai mari fonduri speculative la nivel mondial, cândva cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea. Pe de altă parte, programele de răscumpărare de acţiuni, care au ca scop reducerea discountului de tranzacţionare, susţinute şi de dividendele plătite de companiile din portofoliu, au majorat deţinerea sursa-bvb PLUS 31% Şl LA MAXIM ISTORIC Evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea în ultimele şase luni (lei/acţiune) fW| de acţiuni pe care FP o are la FP. Spre comparaţie, în 2015 Elliott avea 20% din capitalul social al FP, pentru ca în prezent deţinerea acestuia să fie de sub 3%. Fondul Proprietatea controlează 1,6 miliarde de acţiuni proprii, din care 146,9 milioane de acţiuni achiziţionate în cadrul celui de-al zecelea program de răscumpărare şi 1,5 miliarde de acţiuni cumpărate în cadrul celui de-al nouălea program. 'Nivelul acţiunilor proprii deţinute depinde şi de momentul în care acestea sunt anulate, având în vedere că nu sunt anulate imediat ce sunt cumpărate. Pentru a putea fi anulate este nevoie de o decizie din partea Adunării Acţionarilor, precum şi de avizarea deciziei respective de către ASF", a transmis Fondul Proprietatea la solicitarea ZF. Pe fondul diminuării deţinerii Elliott la FP, fondurile româneşti au ajuns investitori cu deţineri semnificative. Astfel, la finele lunii iulie din 2019, fondurile de pensii private Allianz Ţirica aveau 5,05% din capitalul social al FP, în timp ce NN Group avea o participaţie de 5,02%. Pe de altă parte acţionarii instituţionali străini deţin 14,6% din Fondul Proprietatea, în timp ce instituţionalii români au 20,9% din capitalul social al emitentului cu 10,5 miliarde de lei capitalizare. In Sl/2019, FP şi-a lichidat deţinerea la BRD şi a ieşit astfel din sistemul bancar local, potrivit datelor din raportul semestrial. Fondul Proprietatea a fost acţionar la BRD timp de nouă ani, respectiv din 2011 şi până în vara anului 2019, când a decis să-şi lichideze deţinerea pentru circa 200 milioane de lei, tranzacţie în urma căreia Fondul şi-a marcat exitul din sistemul bancar românesc. Fondul a fost recompensat cu dividende de circa 95 milioane de lei de când a intrat în acţionariatul BRD, una dintre cele mai mari instituţii de credit din România, potrivit calculelor realizate de ZF din rapoartele FP şi BRD. In 2011 FP avea 3,64% din capitalul social al BRD, pentru ca prima vânzare să fie realizată în vara anului 2017, respectiv diminuarea la 3,2%.
[[Categorie:BRD]][[Categorie:FP]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2019-09-04}}
{{DEFAULTSORT:-2019-09-04}}

Versiunea curentă din 16 mai 2023 19:38