Transgaz vrea sa se asocieze cu Fondul de Investitii al Initiativei celor Trei Mari in scopul atragerii unor finantari de pana la 626 mil. euro pentru dezvoltarea unor proiecte - 26 ianuarie 2022: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
Acţionarii Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România, au aprobat marţi, 25 februarie încheierea unui contract de consultanţă juridică în vederea analizării şi negocierii condiţiilor legale, financiare şi comerciale pentru asocierea cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări în scopul atragerii de finanţări în valoare cumulată de până la 626 mil. euro pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură transport amestec de gaze naturale şi hidrogen. | Acţionarii [[Transgaz]] (simbol bursier [[TGN]]), operatorul tehnic care vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România, au aprobat marţi, 25 februarie încheierea unui contract de consultanţă juridică în vederea analizării şi negocierii condiţiilor legale, financiare şi comerciale pentru asocierea cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări în scopul atragerii de finanţări în valoare cumulată de până la 626 mil. euro pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură transport amestec de gaze naturale şi hidrogen. | ||
Valoarea estimată a contractului de consultanţă juridică este de 150.000 euro. | Valoarea estimată a contractului de consultanţă juridică este de 150.000 euro. | ||
Versiunea curentă din 1 noiembrie 2024 09:19
Acţionarii Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România, au aprobat marţi, 25 februarie încheierea unui contract de consultanţă juridică în vederea analizării şi negocierii condiţiilor legale, financiare şi comerciale pentru asocierea cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări în scopul atragerii de finanţări în valoare cumulată de până la 626 mil. euro pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură transport amestec de gaze naturale şi hidrogen.
Valoarea estimată a contractului de consultanţă juridică este de 150.000 euro.
Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări a fost înfiinţat de EximBank şi banca poloneză de dezvoltare Bank Gospodarstwa Krajowego. Pe de altă parte, acţionarii companiei de stat au aprobat aderarea Transgaz la grupul European Hydrogen Backbone (EHB), care propune o reţea de hidrogen de 39.700 km până în 2040 care să conecteze 21 de ţări europene.