Banca Nationala a Romaniei a aprobat numirea lui Francois Bloch in functia de director general al BRD - 27 decembrie 2016: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Banca Națională a României (BNR) a aprobat numirea lui François Bloch în funcția de director general al BRD a doua bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, controlată de grupul francez Société Générale, potrivit unui comunicat publicat joi de Bursa de Valori București (BVB). Numirea a fost aprobată abia acum, deși francezul urma să preia funcția de la 1 noiembrie. În august, grupul francez Société Générale, acționarul majoritar al BRD, a anunțat schimbarea directorului general al filialei din România, Philippe Lhotte, începând din 1 noiembrie, viitorul manager fiind François Bloch, scrie News.ro. Decizia schimbării managerului a fost luată într-o ședință a consiliului de administrație al băncii.
Banca Națională a României (BNR) a aprobat numirea lui François Bloch în funcția de director general al [[BRD]] a doua bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, controlată de grupul francez Société Générale, potrivit unui comunicat publicat joi de [[Bursa de Valori]] București ([[BVB]]). Numirea a fost aprobată abia acum, deși francezul urma să preia funcția de la 1 noiembrie. În august, grupul francez Société Générale, acționarul majoritar al BRD, a anunțat schimbarea directorului general al filialei din România, Philippe Lhotte, începând din 1 noiembrie, viitorul manager fiind François Bloch, scrie News.ro. Decizia schimbării managerului a fost luată într-o ședință a consiliului de administrație al băncii.
[[Categorie:BRD]][[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BRD]][[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2016-12-27}}
{{DEFAULTSORT:-2016-12-27}}

Versiunea curentă din 12 noiembrie 2024 08:36