Elvila vine pe bursa din 1 februarie. Listarea la BVB, anuntata in premiera de Profit.ro. Cum este pregatita listarea - 31 ianuarie 2018: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Producătorul de mobilă Elvila vine la Bursa de Valori București din 1 februarie, pentru a fi listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut. Nu va exista un plasament privat sau ofertă publică, acțiunile emitentului urmând să fie disponibile doar în sistemul de tranzacționare. Transparența mai mare a companiei și deschiderea posibilității ieșirii pentru unii acționari minoritari sunt principalele motivații pentru care compania ajunge pe bursă. În plan nu este o majorare de capital, dar fondatorul Viorel Cataramă nu exclude ca în viitor să folosească mecanismele pieței pentru finanțare. Nu vor fi emise acțiuni noi spre a fi puse în vânzare și nici nu vor fi înstrăinate pachete ale acționarului majoritar, a declarat pentru Profit.ro, după încheierea AGA din toamnă, fondatorul Viorel Cataramă. Listarea este, astfel, una tehnică, neînsoțită de un plasament privat sau o ofertă publică. Compania nu vine la bursă în căutarea de finanțare și nu există într-un orizont de timp previzibil intenția pentru o majorare de capital. „Deocamdată nu am nimic în plan”, spune Cataramă. Transparența mai ridicată a societății este motivul aducerii Elvila la tranzacționare în regim bursier. „Să fie cunoscută mai bine, să fie totul la vedere”, explică acționarul majoritar. Fiind una dintre cele mai vechi firme românești post-decembriste – fondată în primul trimestru din 1990 – dar și unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, Elvila a fost intens curtată în anii de „boom” pentru a veni la cota BVB de către reprezentanții pieței de capital, dar Cataramă a fost mai degrabă refractar, afirmând că bursa locală nu este dezvoltată și nici compania nu are nevoie neapărată de mecanismele ei pentru dezvoltarea sa. Nu a venit ca vedetă în urmă cu 10 ani, iar acum se listează aproape în anominat pe sistemul alternativ de tranzacționare. Fondatorul ei arată în prezent deschidere, dar a rămas consecvent pe mesaj: „Se dă o importanță mai mare listării decât este. E un fenomen absolut banal.” Cataramă crede că piața locală de capital s-a stabilizat și că acum nu ar fi neapărat vânzări agresive în cazul unui declin economic la care se așteaptă. Compania este solidă, va rămâne în piață și va face export, iar majoritarul se concentrează pe activitatea de bază. „În esență, că ești sau nu cotat la bursă, pentru mine nu contează”, spune. Cataramă va rămâne acționar majoritar Demersurile sunt deja făcute pe lângă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar listarea pe care o va intermedia casa de brokeraj IFB Finwest este programată până la sfârșitul acestui an. Listarea fiind tehnică, nu sunt cunoscute date privind lichiditatea, acestea urmând să evolueze în parametri influențați de comportamentul acționarilor minoritari. Majoritarul nu va arunca pachete în piață: „Eu personal, Viorel Cataramă, nici nu vând și nici nu cumpăr.” Astăzi, compania este controlată direct tot de Cataramă (cu 65,4% din acțiuni), având printre acționari firma Elvila General Consult (19,4%), Fondul Oamenilor de Afaceri (administrat de Societatea de Administrare a Investițiilor, SAFI, 6,4%) și două persoane fizice. Conform termene.ro, în acționariatul companiei mai sunt SIF Banat-Crișana, Libra Bank, Societe General, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Nu vor fi dividende Faptul că va deveni tranzacționabilă în regim bursier nu înseamnă că investitorilor de portofoliu li se promite o răsplată prin repartizări din câștigurile societății. De 27 de ani, Elvila a fost constantă în a nu distribui dividende și a reinvesti surplusul. „Politica mea este ca profitul să rămână integral pentru dezvoltare”, spune Cataramă, care în anii 1990-2000 a avut și o activitate politică pe spectrul liberal, fiind și președinte al Comisiei Economice a Senatului. AAGES Târgu Mureș (AAG), societate listată la BVB în luna iunie, a anunțat că va promova și o politică de dividende pentru a recompensa investitorii care cumpără acțiunile de pe bursă. „Mă bucur și eu când primesc dividende”, spune fondatorul acesteia Gabor Molnar. Se deschide calea ieșirii din acționariat a nemulțumiților Libra Bank și FOA Elvila va păstra strategia sa, iar majoritarul recunoaște că astfel a stârnit nemulțumiri ale unor acționari minoritari, precum Libra Bank și Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA), care ar vrea repartizări din câștiguri. „Îmi mențin acest punct de vedere, că în România este bine să lași tot profitul pentru dezvoltarea companiei”, spune Cataramă, care a mai fost președinte al Federației Române de Tenis și vicepreședinte al Federației Române de Golf. Nu ne confirmă că factorul care a precipitat decizia de listare ar fi deschiderea posibilității ieșirii minoritarilor care și-au pierdut răbdarea, dar menționează ca al 2-lea argument, după cel al „transparenței maxime”, această oportunitate de ieșire din acționariat a celor nemulțumiți de politica de dividende. „Nu vreau să fac un eveniment din listare. Vreau să dau posibilitatea unor acționari să se miște mai ușor”, a declarat șeful de la Elvila. Furnizorul de servicii medicale MedLife (M) a fost listat la BVB în luna decembrie a anului trecut printr-o oferă realizată tocmai de 2 acționari nemulțumiți de politica de dividende, respectiv fondul de investiții V4C, desprins din Societe Generale Asset Management, și divizia IFC a Băncii Mondiale. Elvila ajunge la cota bursei nu în cel mai fericit moment al ei Producătorul de mobilă Elvila ar urma să se listeze pe AeRO ca o companie cu o valoare de aproximativ 60 milioane lei (13 milioane euro), un raport de evaluare recent indicând cele peste 17 milioane de acțiuni cu valoare nominală de 1 leu la un nivel al valorii unitare a activului net (VUAN), de aproximativ 3,5 lei/acțiune. Cataramă spune că aceasta ar fi valoarea companiei, dar se așteaptă ca prețul să oscileze pe bursă în funcție de profitabilitatea companiei. Sub acest aspect, Elvila nu traversează o etapă fastă. „Mă listez într-un moment în care performanța nu este foarte bună, din cauza pierderilor la export”, spune Catarmă. Cu 25 de magazine la nivel național, din care 14 magazine proprii (în Alexandria, Bacău, Botoșani, Beiuș, Brad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Focșani, Iași, Oradea, Mizil, Ploiești) și 11 magazine în sistem de franciză, și cu 3 fabrici, în Mizil, Băbeni (județul Vâlcea) și Beiuș (județul Bihor), Elvila, cu 810 angajați, a încheiat anul trecut cu afaceri de 52,2 milioane lei și un profit net de aproape 1 milion de lei. Mizează pe un profit operațional de aproximativ 2% din cifra de afaceri, estimată, la rândul ei la 60-70 milioane lei în acest an. Sunt rezultate financiare ce urmează să fie inluențată de „grava suferință” legată de creșterea costurilor interne. „Majorarea salariului minim în cascadă a fost absolut devastatoatre pentru export”, spune Cataramă. Afirmă că vrea să țină cât mai mulți bani în companie din câștiguri tocmai pentru acoperirea acestor pierderi care, în momentul de față, precumpănesc în fața oricăror alte planuri de investiții. Exportul reprezintă 45% din livrările Elvila. Toate costurile au sporit, de la forța de muncă, energie și materii prime, în timp ce livrările la export nu au putut fi efectuate la prețuri majorate. „Toate cresc”, rezumă fondatorul Elvila, care se așteaptă ca, totuși, situația să fie conjuncturală. „Chiar dacă va fi un declin economic, la care mă aștept, compania va fi tot aici”, spune Cataramă. De data aceasta, ca societate listată la bursă, va consemna piața.
Producătorul de mobilă Elvila vine la [[Bursa de Valori]] București din 1 februarie, pentru a fi listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut. Nu va exista un plasament privat sau ofertă publică, acțiunile emitentului urmând să fie disponibile doar în sistemul de tranzacționare. Transparența mai mare a companiei și deschiderea posibilității ieșirii pentru unii acționari minoritari sunt principalele motivații pentru care compania ajunge pe bursă. În plan nu este o majorare de capital, dar fondatorul Viorel Cataramă nu exclude ca în viitor să folosească mecanismele pieței pentru finanțare. Nu vor fi emise acțiuni noi spre a fi puse în vânzare și nici nu vor fi înstrăinate pachete ale acționarului majoritar, a declarat pentru Profit.ro, după încheierea AGA din toamnă, fondatorul Viorel Cataramă. Listarea este, astfel, una tehnică, neînsoțită de un plasament privat sau o ofertă publică. Compania nu vine la bursă în căutarea de finanțare și nu există într-un orizont de timp previzibil intenția pentru o majorare de capital. „Deocamdată nu am nimic în plan”, spune Cataramă. Transparența mai ridicată a societății este motivul aducerii Elvila la tranzacționare în regim bursier. „Să fie cunoscută mai bine, să fie totul la vedere”, explică acționarul majoritar. Fiind una dintre cele mai vechi firme românești post-decembriste – fondată în primul trimestru din 1990 – dar și unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, Elvila a fost intens curtată în anii de „boom” pentru a veni la cota [[BVB]] de către reprezentanții pieței de capital, dar Cataramă a fost mai degrabă refractar, afirmând că bursa locală nu este dezvoltată și nici compania nu are nevoie neapărată de mecanismele ei pentru dezvoltarea sa. Nu a venit ca vedetă în urmă cu 10 ani, iar acum se listează aproape în anominat pe sistemul alternativ de tranzacționare. Fondatorul ei arată în prezent deschidere, dar a rămas consecvent pe mesaj: „Se dă o importanță mai mare listării decât este. E un fenomen absolut banal.” Cataramă crede că piața locală de capital s-a stabilizat și că acum nu ar fi neapărat vânzări agresive în cazul unui declin economic la care se așteaptă. Compania este solidă, va rămâne în piață și va face export, iar majoritarul se concentrează pe activitatea de bază. „În esență, că ești sau nu cotat la bursă, pentru mine nu contează”, spune. Cataramă va rămâne acționar majoritar Demersurile sunt deja făcute pe lângă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar listarea pe care o va intermedia casa de brokeraj IFB Finwest este programată până la sfârșitul acestui an. Listarea fiind tehnică, nu sunt cunoscute date privind lichiditatea, acestea urmând să evolueze în parametri influențați de comportamentul acționarilor minoritari. Majoritarul nu va arunca pachete în piață: „Eu personal, Viorel Cataramă, nici nu vând și nici nu cumpăr.” Astăzi, compania este controlată direct tot de Cataramă (cu 65,4% din acțiuni), având printre acționari firma Elvila General Consult (19,4%), Fondul Oamenilor de Afaceri (administrat de Societatea de Administrare a Investițiilor, SAFI, 6,4%) și două persoane fizice. Conform termene.ro, în acționariatul companiei mai sunt SIF Banat-Crișana, Libra Bank, Societe General, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Nu vor fi dividende Faptul că va deveni tranzacționabilă în regim bursier nu înseamnă că investitorilor de portofoliu li se promite o răsplată prin repartizări din câștigurile societății. De 27 de ani, Elvila a fost constantă în a nu distribui dividende și a reinvesti surplusul. „Politica mea este ca profitul să rămână integral pentru dezvoltare”, spune Cataramă, care în anii 1990-2000 a avut și o activitate politică pe spectrul liberal, fiind și președinte al Comisiei Economice a Senatului. [[AAGES]] Târgu Mureș ([[AAG]]), societate listată la BVB în luna iunie, a anunțat că va promova și o politică de dividende pentru a recompensa investitorii care cumpără acțiunile de pe bursă. „Mă bucur și eu când primesc dividende”, spune fondatorul acesteia Gabor Molnar. Se deschide calea ieșirii din acționariat a nemulțumiților Libra Bank și FOA Elvila va păstra strategia sa, iar majoritarul recunoaște că astfel a stârnit nemulțumiri ale unor acționari minoritari, precum Libra Bank și Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA), care ar vrea repartizări din câștiguri. „Îmi mențin acest punct de vedere, că în România este bine să lași tot profitul pentru dezvoltarea companiei”, spune Cataramă, care a mai fost președinte al Federației Române de Tenis și vicepreședinte al Federației Române de Golf. Nu ne confirmă că factorul care a precipitat decizia de listare ar fi deschiderea posibilității ieșirii minoritarilor care și-au pierdut răbdarea, dar menționează ca al 2-lea argument, după cel al „transparenței maxime”, această oportunitate de ieșire din acționariat a celor nemulțumiți de politica de dividende. „Nu vreau să fac un eveniment din listare. Vreau să dau posibilitatea unor acționari să se miște mai ușor”, a declarat șeful de la Elvila. Furnizorul de servicii medicale [[MedLife]] (M) a fost listat la BVB în luna decembrie a anului trecut printr-o oferă realizată tocmai de 2 acționari nemulțumiți de politica de dividende, respectiv fondul de investiții V4C, desprins din Societe Generale Asset Management, și divizia IFC a Băncii Mondiale. Elvila ajunge la cota bursei nu în cel mai fericit moment al ei Producătorul de mobilă Elvila ar urma să se listeze pe AeRO ca o companie cu o valoare de aproximativ 60 milioane [[lei]] (13 milioane euro), un raport de evaluare recent indicând cele peste 17 milioane de acțiuni cu valoare nominală de 1 leu la un nivel al valorii unitare a activului net (VUAN), de aproximativ 3,5 lei/acțiune. Cataramă spune că aceasta ar fi valoarea companiei, dar se așteaptă ca prețul să oscileze pe bursă în funcție de profitabilitatea companiei. Sub acest aspect, Elvila nu traversează o etapă fastă. „Mă listez într-un moment în care performanța nu este foarte bună, din cauza pierderilor la export”, spune Catarmă. Cu 25 de magazine la nivel național, din care 14 magazine proprii (în Alexandria, Bacău, Botoșani, Beiuș, Brad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Focșani, Iași, Oradea, Mizil, Ploiești) și 11 magazine în sistem de franciză, și cu 3 fabrici, în Mizil, Băbeni (județul Vâlcea) și Beiuș (județul Bihor), Elvila, cu 810 angajați, a încheiat anul trecut cu afaceri de 52,2 milioane lei și un profit net de aproape 1 milion de lei. Mizează pe un profit operațional de aproximativ 2% din cifra de afaceri, estimată, la rândul ei la 60-70 milioane lei în acest an. Sunt rezultate financiare ce urmează să fie inluențată de „grava suferință” legată de creșterea costurilor interne. „Majorarea salariului minim în cascadă a fost absolut devastatoatre pentru export”, spune Cataramă. Afirmă că vrea să țină cât mai mulți bani în companie din câștiguri tocmai pentru acoperirea acestor pierderi care, în momentul de față, precumpănesc în fața oricăror alte planuri de investiții. Exportul reprezintă 45% din livrările Elvila. Toate costurile au sporit, de la forța de muncă, energie și materii prime, în timp ce livrările la export nu au putut fi efectuate la prețuri majorate. „Toate cresc”, rezumă fondatorul Elvila, care se așteaptă ca, totuși, situația să fie conjuncturală. „Chiar dacă va fi un declin economic, la care mă aștept, compania va fi tot aici”, spune Cataramă. De data aceasta, ca societate listată la bursă, va consemna piața.
[[Categorie:AAG]][[Categorie:BVB]][[Categorie:M]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2018-01-31}}
{{DEFAULTSORT:-2018-01-31}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 01:03