Jurnal bursier. 30 iulie 2018: Bursa incepe saptamana cu cresteri pe linie. Sectorul energetic performeaza cel mai bine luni - 31 iulie 2018: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| (Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
Valoarea tranzacţiilor realizate luni la Bucureşti a fost de 24 mil. lei, de trei ori sub media acestui an. Indicele principal BET, care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate 13 acţiuni de la Bucureşti, aşa-zisele „blue chipuri“, s-a apreciat luni cu 0,24% pe o piaţă cu o lichiditate de circa 24 milioane de lei, potrivit datelor BVB.Indicele începe astfel în creştere săptămâna în care vor începe raportările financiare semestriale ale unor companii din structura sa, precum BRD şi MedLife, care îşi vor publica rapoartele pe 2 august. | Valoarea tranzacţiilor realizate luni la Bucureşti a fost de 24 mil. [[lei]], de trei ori sub media acestui an. Indicele principal BET, care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate 13 acţiuni de la Bucureşti, aşa-zisele „blue chipuri“, s-a apreciat luni cu 0,24% pe o piaţă cu o lichiditate de circa 24 milioane de lei, potrivit datelor [[BVB]].Indicele începe astfel în creştere săptămâna în care vor începe raportările financiare semestriale ale unor companii din structura sa, precum [[BRD]] şi [[MedLife]], care îşi vor publica rapoartele pe 2 august. | ||
[[Categorie:BRD]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:BRD]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2018-07-31}} | {{DEFAULTSORT:-2018-07-31}} | ||
Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 05:25
Valoarea tranzacţiilor realizate luni la Bucureşti a fost de 24 mil. lei, de trei ori sub media acestui an. Indicele principal BET, care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate 13 acţiuni de la Bucureşti, aşa-zisele „blue chipuri“, s-a apreciat luni cu 0,24% pe o piaţă cu o lichiditate de circa 24 milioane de lei, potrivit datelor BVB.Indicele începe astfel în creştere săptămâna în care vor începe raportările financiare semestriale ale unor companii din structura sa, precum BRD şi MedLife, care îşi vor publica rapoartele pe 2 august.